Râmnicu Vâlcea: Doar doi elevi din Râmnic primesc calculatoare de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Vâlcea au fost aprobate 485 de dosare în cadrul programului „Euro 200", care s-a încheiat recent. Cei mai mulţi şcolari săraci, dar cu rezultate bune la învăţătură ce s-au înscris în acest proiect, provin din zona de sud a judeţului, din mediul rural.

Din Râmnicu Vâlcea au fost acceptate în cadrul programului „Euro 200" dosarele a doi elevi de la Şcoala Nr. 4. Georgiana Baicu este în clasa aIV-a, iar povestea sa este una impresionantă. Deşi mai are încă doi fraţi acasă, micuţa spune că plăcerea ei este să înveţe. „Îmi place foarte mult la şcoală şi întotdeauna mă străduiesc să obţin note cât mai bune, la toate materiile. Îmi doream foarte mult să am un calculator numai al meu, dar până acum nu am avut această posibilitate", povesteşte micuţa. Fetiţa a reuşit să obţină premii importante la toate concursurile şcolare la care a participat până acum.


O şansă pentru elevii săraci


Acasă mai are un frăţior de numai trei anişori şi o soră mai mare şi locuiesc toţi numai cu mama lor. Fetiţa nu se plânge şi nu vorbeşte prea mult de greutăţile materile pe care le întâmpină în viaţa de zi cu zi. „Sunt foarte bucuroasă că voi avea de acum un calculator şi de abia aştept să îl primesc. De acum voi avea posibilitatea să mă pregătesc mult mai uşor la materiile de la şcoală", adaugă Georgiana Baicu. Începând din luna august, alături de Georgiana va primi un calculator prin programul Euro 200 şi Sebastian Iacob, elev în clasa a II-a la Şcoala Nr. 4 din Râmnicu Vâlcea.

Cinci milioane de euro pentru calculatoare


Bonurile valorice de 200 de euro vor fi eliberate până în data de 30 iulie, iar calculatoarele vor putea fi achiziţionate începând cu 30 august. Pentru derularea acestui program în anul 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a alocat un buget de cinci milioane de euro. Elevii vor primi voucherele prin poştă.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi