Râmnicu Vâlcea: Daniel Belgun, inginerul pasionat de chitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de mic a fost atras de magia instrumentului cu coardă. Spune că îl ajută să se relaxeze după o zi de muncă şi că, alături de chitară şi-a câştigat mulţi prieteni.

Născut la 14.10.1977 Râmnicu Vâlcea
Studii: Faculatea de Inginerie şi Ştiinţa Calculatoarelor Braşov- Secţia electrotehnică
Ideal: Să îi inspire pe oameni cu muzica folk


Daniel Belgun povesteşte că are două mari pasiuni: chitara şi muntele şi că nu s-ar despărţi niciodată de ele. Îşi aduce aminte că a învăţat să cânte la chitară pe la 14 ani. „Fratele meu mai mare lua în acea perioadă lecţii de chitară şi atunci am început să mă joc şi eu pe ea. Încet încet am învăţat-o şi am dezvoltat-o", povesteşte inginerul despre pasiunea sa pentru chitară. Mai târziu, în facultate Daniel a avut norocul să dea peste nişte colegi ce i-au devenit prieteni şi i-au insuflat şi dragostea pentru munte. „Alături de ei făceam excursii pe munte şi în aceste drumeţii îmi luam chitara. Aşa am prins dragostea de melodii de munte şi de folk. Pot să spun că în studenţie am învăţat ce înseamnă munca, distracţia, prietenia, dragostea, suferinţa, fericirea şi bucuria vieţii", îşi aminteşte tânărul nostalgic. Acum spune că serviciul îi ocupă foarte mult din timpul său însă nu va renunţa niciodată la cele două mari pasiuni ale sale. „Chitara mă ajută să mă relaxez. Atunci când am timp iau chitara şi cânt, poate mai şi compun", spune, povesteşte inginerul. Daniel Belgun a participat la mai multe concursuri de compoziţie folk unde s-a clasat mereu în top trei. „Am compus melodii de munte şi folk. Îmi place foarte mult acest gen de muzică şi am participat la concursuri, dar nu neapărat pentru a câştiga cât pentru aduce laolaltă câţi mai mulţi pasionaţi", explică Daniel.


„Cei mai buni muzicieni se pricep la matematică"


Daniel Belgun spune că meseria sa şi dragostea pentru muzică merg mână în mână. „Cei mai buni muzicieni se pricep la matematică, asta e sigur. Nu spun că eu sunt un bun muzician, însă asta e ce am constatat. Florin Chilian şi Doru Stanculescu sunt ambii ingineri. Jocul cu cifrele îţi deschide imaginaţia şi te ajută să creezi", explică chitaristul. Daniel mai afirmă că în ultima vreme a fost foarte ocupat cu serviciul, proiectul ingineresc la care lucrează întrând în acest moment în faza de execuţie. „În vara acesta o să am mult de muncă aşa că nu cred că voi putea să cânt ori să organizez excursii atât de mult pe cât îmi doresc", spune Daniel. Din când în când inginerul chitarist participă la diferite seri folk organizate prin cluburile cu specific din Râmnicu Vâlcea. „ Cel mai important este să aduni oameni cărora le place acest gen de muzică şi care să participe alături de tine la astfel de manifestări. Şi poate şi să insufli o cultură tinerilor, una mai bună decât ce a manelelor", explică Daniel Belgun. El mai afirmă că nu doreşte să demonstreze ceva anume ci doar să strângă în jurul său câţi mai mulţi prieteni.


Întrebări şi răspunsuri:


Reuşeşti să îţi faci mai mulţi prieteni cu ajutorul chitarei?


Îmi fac cunoştinţe multe cu ajutorul chitarei. Prietenii ţi-i faci altcumva. Dar e un lucru bun pentru că atunci când cânţi toţi vor să te cunoască, să converseze cu tine.


Ai planuri de viitor legate de pasiunea ta?


Nu aş putea spune că există planuri de viitor. E doar o pasiune, un mod de a petrece timpul liber. Am încercat în trecut să însă nu cred că asta e important. Ceea ce contează e cum te simţi atunci când cânti.


Ce-i place: Să îmi trăiesc viaţa şi să cunosc cât mai multe din ce oferă ea, să fiu optimist şi să am alături de mine oameni optimişti. Îmi place să îmi fac prieteni şi să fiu şi eu prieten.
Ce nu-i place: Nu agreez mincinoşii şi prefăcuţii şi nici răutatea cu care se manifestă unii oameni din jurul meu. Nu îmi place să văd oameni neajutoraţi.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV