Râmnicu Vâlcea: Criza ironizată de actorii Teatrului Anton Pann, în premieră naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piesa „Ruleta Americană" e o comedie anticriză şi actorii vor să ajungă şi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Odessa.

  Actorii Teatrului Anton Pann, repetau în această dimineaţă, pentru spectacolul „Ruleta Americană", piesă de teatru scrisă, în 2009, de dramaturgul ucrainian Alexandr Mardan. „Piesa prezintă situaţia unei familii în perioada de criză, familie care speră că va reuşi să-şi achite datoria la bancă. Speranţele că vor găsi o presupusă comoară sau că îi va salva mătuşa din America, se năruie rând pe rând. O serie de răsturnări de situaţie duce la un final neaşteptat", spune Adrian Roman, directorul Teatrului Anton Pann. Spectacolul e regizat de Emil Gaju, din Republica Moldova.

 Marea premieră pe 24 septembrie


  „Piesa e foarte proaspătă şi dramaturgul Alexandr Mardan mi-a dăruit-o mie. E o comedie savuroasă, inspirată de societatea contemporană. Ritmul ei nu îi înebuneşte doar pe actori, ci şi pe spectatori", a precizat Emil Gaju. Alexandr Mardan va fi prezent la Râmnicu Vâlcea, pe 24 septembrie, când va avea loc premiera naţională a piesei. „A promis că vine la spectacol şi că ne invită la Odessa la Festivalul Internaţional de Teatru", a declarat regizorul. Actorii distribuiţi în spectacol, care cu bucurie au primit provocarea de a juca în această comedie anticriză, sunt : Daniela Ionescu, Iulia Antonie, Radu Constantinov, Remus Vlăsceanu, Lidia Stratulat, Maria Salcă, Ada Ştef, Simona Călin şi Alina Mangra.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online