Râmnicu Vâlcea: Cosmin Tinca Copilul-orchestră cântă la şase instrumente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte din Fanfara Elevilor Gabriel Chaborschi şi Ansamblul Bocceluţa. Ştie peste 150 de melodii din repertoriul Mariei Dragomiroiu.

Face muzică de mic. În clasa a II-a s-a înscris la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Râmnic ca să studieze acordeonul cu profesorul Ilie Preda. În clasa a V-a, Cosmin s-a înscris la Fanfara Elevilor Gabriel Chaborschi de la Palatul Copiilor. „Pentru că îmi plăceau instrumentele, am mers la fanfară. Aici, ajutat de domnul profesor Constantin Andrei, poţi să studiezi orice instrument vrei“, povesteşte elevul.
Pasionat de muzică, în semestrul II, în clasa a V-a,  Cosmin s-a mutat la Liceul de Artă din Râmnic. Elevul cântă, în prezent, la şase instrumente, dar şi vocal. „Cred că o moştenesc pe mama, ea era cu muzica de când era mică. Ştiu să cânt la orgă, pian, saxofon, clarinet, tobă şi acordeon“, spune elevul.

Cosmin ne dezvăluie că acordeonul se învaţă mai greu pentru că trebuie să tragi şi de burduf ca să cânte, dar în acelaşi timp trebuie ţinut şi ritmul la clape. „Nu mi se pare greu pentru că m-am obişnuit. La instrumentele de suflat e dificil la început, dar cu voinţă şi puţin talent se învaţă. Cel mai uşor e la tobă, aici trebuie să ţin doar ritmul“, precizează Cosmin.


Elevul are acasă orgă şi clarinet şi studiază cam două ore pe zi. La fanfară, Cosmin cântă la clarinet muzică clasică, folclor, imnuri, marşuri, uverturi, potpuriuri şi muzică religioasă. Anul acesta a obţinut împreună cu colegii de la fanfară locul I la Festivalul Internaţional al Fanfarelor de la Sighişoara. „Avem în perioada următoare un concert mare la Viena, între 28 noiembrie şi 1 decembrie. Vom cânta românilor din Diaspora de Ziua Naţională“, spune Cosmin.

Locul I cu taraful Bocceluţa la Olimpiada naţională

Cosmin cântă vocal piese folclorice din repertoriul lui Gheorghe Niculoiu, Paul Stângă şi Maria Dragomiroiu. „Ştiu peste 150 de melodii. De şase ani merg şi cânt la nunţi. Am învăţat melodiile de la domnul profesor Petrică Sima, cel care conduce taraful Bocceluţa al Liceului de Artă. La prima nuntă am avut emoţii. Mi se părea că toată lumea se uită la mine, dar m-am obişnuit. Mergem şi pe la chefuri, la zile onomastice, unde suntem chemaţi“, precizează elevul.


Anul trecut, Cosmin a participat la Olimpiada Naţională de Muzică cu taraful şi a luat premiul I pentru acordeon şi voce. Cosmin o să aibă cu taraful Bocceluţa, în 2010, în luna martie, un spectacol de amploare. „În momentul de faţă pregătim piesele în cadrul repetiţiilor. Spectacolul va fi susţinut pe scena Filarmonicii de Stat Ion Dumitrescu din Râmnic“, spune elevul.

ce-i place
„Oamenii drepţi şi cinstiţi. Să călătoresc, să cunosc locuri noi şi să fiu însoţit de prieteni. Îmi place ordinea şi, pe lângă muzică, materia preferată e matematica. Ca mâncăruri ador pizza şi ciorba de burtă.“

ce nu-i place
„Oamenii cu două feţe care nu te ajută când ai o problemă. Nu agreez persoanele care nu sunt punctuale şi sunt încrezute, violenţa şi minciuna.“

întrebări şi răspunsuri

De sărbători mergi la colindat cu prietenii?
C.T.: Da. Aştept cu nerăbdare Crăciunul, să merg la colindat cu cei mai buni prieteni ai mei, Petruţ Creţu şi Gabriel Rizea. Colindăm prin oraş, pe la blocuri şi prin zona în care locuim.
Ce boacăne făceai când erai mai mic?
C.T.: Aveam o boală. Ascundeam papucii vecinilor care veneau pe la mine. La plecare se trezeau că nu au cu ce să se încalţe. Au descoperit părinţii că eu îi ascundeam şi nu a mai ţinut figura.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG