Râmnicu Vâlcea: Casa Tineretului este la un pas de vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul imobilului, Federaţia Judeţeană pentru Tineret, are de plată către bugetul de stat peste 620.000 de lei

Clădirea emblemă a municipiului Râmnicu Vâlcea, Casa Tineretului a fost la un pas de a fi vândută de către Finanţele Publice pentru a recupera o datorie de 627.541 de lei pe care proprietarul clădirii, Federaţia Judeţeană pentru Tineret o are către bugetul de stat. Fiscul stabilise şi o dată pentru organizarea licitaţiei - 11 iunie pe care însă a amânat-o la cererea conducerii FJT. Ovidiu Udrescu, preşedintele acestei federaţii de stat explică pentru Adevărul de Seară: „Se pare că în sfârşit autorităţile au înţeles că nu e vorba de rea credinţă. Finanţele ne-au acordat azi (nr ieri) o amânare de la plată de aproximativ şase luni. În acest răstimp trebuie să găsim o soluţie prin care să ne plătim datoriile". Udrescu afirmă că Federaţia pe care o conduce a dovedit celor de la Finanţele Publice că este de bună credinţă achitând unele sume către fisc. „Luna trecută am dat 40.000 de lei către finanţe. E o sumă destul de mare pentru vremurile în care trăim, iar noi ne-am străduit să o acoperim", spune Udrescu. Datoriile FJT către Finanţele Publice sunt unele istorice, de acum şase ani când, spune Udrescu, iar conducerea Federaţiei de la acea vreme nu a reuşit să administreze eficient clădirea şi să îşi plătească la timp obligaţiile către stat.


Soluţia ar fi un credit bancar


Udrescu declară pentru Adevărul de Seară că una din soluţiile ce ar putea scoate din probleme Federaţia este accesarea unui credit bancar. „Nu este însă un lucru bătut în cuie pentru că se ştiu condiţiile în care băncile acordă credit în prezent, acestea fiind foarte drastice. Aşteptăm şi ceva sprijin de la nivel central pentru a rezolva această problemă", afirmă preşedintele FJT. Decizia Finanţelor Publice de a scoate la licitaţie imobilul FJT este una controversată în condiţiile în care această clădire face parte din domeniul public, iar legislaţia în vigoare prevede că bunurile aparţinând statului nu pot fi alienate. Udrescu mai afirmă că înstrăinarea acestei clădiri ar însemna şi pierderea identităţii Federaţiei, care există în Vâlcea de 20 de ani.


Evaluată de 700.000 de euro


Evaluatori din cadrul Societăţii Experţilor Tehnici Vâlcea spun că imobilul are o valoare de aproximativ 700.000 de euro după ce, în urmă cu doi ani, aceeaşi expertiză arăta o sumă estimată de 1,9 milioane de euro. Cumpărători pentru clădire s-ar fi găsit, spun surse din cadrul FJT, mai ales că evaluarea oficială are o valoare cu mult sub preţul pieţei. Aceleaşi surse, arată că de clădire s-ar fi interesat Primăria Râmnicului dar şi oameni de afaceri locali care ar putea exploata la maxim potenţialul imobiliar al acesteia, mai ales că amplasamentul din cartierul Ostroveni este unul cu vad comercial

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online