Râmnicu Vâlcea: Calendar sexy cu handbalistele de la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentina Elisei Ardean a dat autografe

Fetele au renunţat la echipamentul sportiv şi îmbrăcate elegant sau casual au pozat în ipostaze sexy.

  Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au lansat aseară, în River Plaza Mall, calendarul clubului pe 2011, în prezenţa a peste 100 de suporteri. Calendarul e unul inedit, cu handbalistele îmbrăcate altfel decât în echipament sportiv. Îmbrăcate elegant sau casual, machiate şi coafate trendy, fiecare dintre fete a cochetat în faţa aparatului de fotografiat care le-a „transformat" în adevărate modele. „A fost o şedinţă foto deosebită şi ceva nou pentru mine. Şedinţa foto a durat două ore la fiecare dintre noi şi a ieşit un calendar unic, un cadou de Crăciun pentru suporterii noştri", a declarat Clara Vădineanu. Anastasiia Pidpalova a precizat că, pentru ea nu a fost prima şedinţă foto. „În Ucraina am mai participat la două şedinţe de acest gen. Experienţa de acum a fost foarte frumoasă şi m-am simţit bine", a spus Anastasiia Pidpalova. Fotografiile s-au realizat printre antrenamente, puţine ore de odihnă, înainte de Campionatul European.


Calendarul e 20 de lei


  Alături de fete la lansarea calendarului a participat şi Brigada Zăvoi. Suporterii au venit în număr mare să le vadă pe fete şi să ia autografe de la ele. „Sunt fan şi suporter Oltchim de când mă ştiu. Am venit să le felicit pe fete pentru munca lor şi pentru medalia de bronz obţinută la Campionatul European", a menţionat Valentin Iordache, suporter. Printre admiratorii handbalistelor s-au numărat foarte multe tinere şi copii. „Sunt extraordinare aceste fete şi cred că trebuie să fie răsplătite mai mult pentru ceea ce fac", a spus Ioana Anton, elevă. Preţul unui calendar sexy e de 20 de lei.



 Unde poate fi găsit calendarul


  Suporterii pot cumpăra calendarul sexy direct de la sediul clubului Oltchim, de la magazinul de prezentare cu materiale promoţionale de lângă Sala Sporturilor Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea cu ocazia jocurilor de acasă ale echipei, dar şi on-line accesând pagina de internet a clubului www.csoltcim.com.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani