Râmnicu Vâlcea: Brazii din piaţă, de câteva ori mai scumpi, decât cei de la Direcţia Silvică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicenii doar privesc brazii din piaţă

Preţurile foarte piperate din piaţă nu îi atrag pe râmniceni şi mulţi spun că vor renunţa, de sărbători, la bradul de Crăciun.

  Primii brazi de Crăciun au fost aduşi, de doi comercianţi, în Piaţa Centrală din municipiul Râmnicu Vâlcea. Pomii sunt aduşi din Nordul judeţului, din Ţara Loviştei. Preţurile sunt foarte piperate, cel mai ieftin pom se vinde cu 70 lei, iar cel mai scump cu 150 lei. „Am încercat să negociez cu domul să mai lase la preţ, dar nu a vrut. Mi-a plăcut un brăduţ la 70 de lei, dar nu îmi permit să dau atât pe el. Îl luam dacă mi-l lăsa cu 35 de lei", spune Mihaela Bercea, studentă. Brazii din piaţă au fost azi, doar admiraţi de către râmniceni, nu şi cumpăraţi. „Anul acesta nu mai fac pom de Crăciun. Nu am cu ce. Am salariu de 450 lei, iar bradul e 150 lei", a precizat Ioana Andrei, croitoreasă. Tot ea spune că a auzit că sunt brazi mai ieftini la Direcţia Silvică. „Nu cumpăr nici de le ei. Mai bine dau banii pe mâncare", a declarat femeia.

Citeşte şi:

Brazii de Crăciun nu se vând nici măcar la preţ de criză


 2.300 de pomi de Crăciun la Direcţia Silvică


  În timp ce brazii din piaţă sunt la suprapreţ, Direcţia Silvică (DS) Vâlcea vinde 2.300 de brazi şi molizi la preţuri mici. Preţul pomilor variază în funcţie de înălţime. Un brad costă între 20 şi 30 de lei fără TVA, iar un molid între 15 şi 25 lei fără TVA. Mai scumpi sunt pomii înalţi care au peste trei metri liniari, preţul fiind de 25 de lei pe metru fără TVA. „Noi vindem pomii de Crăciun la cerere. Fiecare cetăţean poate să vină la sediu, să facă o cerere în care solicită pom de Crăciun şi îl şi achită, iar în două, trei zile vine şi îl ridică de la noi. Mergem şi tăiem brazii, în funcţie de solicitări", a declarat Cosmin Crăcană, directorul tehnic al DS Vâlcea. Pomii comercializaţi de direcţie provin din culturi specializate şi lucrări de îngrijire arboreta din Ocoalele Silvice. În această perioadă, direcţia are comenzi mai multe din partea instituţiilor. De la populaţie sunt mai puţine solicitări, deoarece oamenii nu sunt obişnuiţi să meargă să dea comandă şi să facă apoi un alt drum să ia pomii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile