Râmnicu Vâlcea: Alin Artimon a plecat de la CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM Râmnicu Vâlcea va continua returul acestui campionat fără antrenorul Alin Artimon, care a decis să părăsească formaţia din Zăvoi.

Antrenorul "municipalilor" şi-a reziliat contractul de comun acord cu conducerea clubului vâlcean aseară, după care a plecat la Timişoara. "Am solicitat conducerii clubului rezilierea contractului pe cale amiabilă şi am ajuns la un consens. Despre motive nu doresc să discut, este o treabă între mine şi conducători. Vreau să se ştie că nu am plecat pentru bani şi deocamdată nu am nicio ofertă. Am renunţat la jumătate din banii pe care îi aveam de primit, iar pentru cealălaltă jumătate am păsuit clubul cu 40 zile, ştiu că este o perioadă grea. Le mulţumesc jucătorilor, suporterilor, conducerii şi nu în ultimul rând presei, m-am simţit cu adevărat apreciat la Vâlcea", a spus Artimon.
CSM Râmnicu Vâlcea va fi condusă de pe bancă de antrenorul secund Dumitru Teleşpan, ajutat de Robert Tufiş.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă