Râmnicu Vâlcea: A vrut să evite un „crater” din şosea şi a intrat cu maşina într-un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Groapa din carosabil avea dimensiunea de 1,6 m./1,7 m. Tânăra aflată la volan şi pasagerul din drepata au fost răniţi.

Aseară, la ora 21.00, pe ruta ocolitoare a oraşului Călimăneşti a avut loc un accident rutier la originea căruia a fost o groapă aflată în carosabil. Cerasela Ionela Bisericescu (19 ani), din Scundu, a intenţionat să evite o groapă din şosea, care avea dimensiunea de 1,6 m. / 1.7 m., nu a mai putut păstra direcţia autovehiculului şi s-a lovit de un stâlp al companiei de electricitate. Din accident a fost rănit pasagerul din dreapta, Constantin Miu (25 ani), care a suferit o fractură de femur şi tânăra de la volan, care s-a ales cu contuzii toracice.


În comă, din cauza neatenţiei


Tot ieri, în localitatea Ştefăneşti a avut loc un alt accident rutier. Dacia condusă de Teodor Guşe (56 ani), din Râmnicu Vâlcea a lovit un autoturism la volanul căruia se afla Elena Chircea (57 ani), din Ştefăneşti, femeia neasigurându-se la schimbarea direcţiei de mers. Conducătoarea auto a fost trasportată în stare de comă la spital.

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €