Radu Voina: „Va fi o finală pe viaţă şi pe moarte. La Viborg nu găseşti puncte slabe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Voina

Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea are încredere că elevele sale pot obţine un rezultat pozitiv în primul meci cu Viborg. Voina speră să aibă inspiraţie în alegerea lotului de jucătoare cu care se va deplasa în Danemarca, pentru prima manşă a finalei Ligii Campionilor.

Cu două zile înaintea primului meci din Champions League, contra formaţiei Viborg, antrenorul Radu Voina a vorbit despre şansele echipei sale în cel mai important meci al anului.

Deşi „galacticele“ şi-au îndeplinit obiectivul, calificându-se în finală, Voina anunţă că elevele sale vor da totul pe teren pentru o victorie istorică.

„Adevărul“: Cum staţi cu somnul, mai aveţi timp de odihnă?

Radu Voina: Somnul nu este important în acest moment, cel puţin nu pentru mine. Încercăm să ne studiem adversarele noastre cât de bine putem, pentru că fiecare detaliu va conta enorm. Chiar dacă le ştim din disputele anterioare, danezele sunt jucătoare periculoase şi trebuie să ne protejăm din toate punctele de vedere.

Aţi intrat pe ultima sută de metri, cum este atmosfera la echipă?

Fetele sunt extrem de motivate, fiecare încearcă să demonstreze că merită să joace. Îmi va fi foarte greu să aleg lotul care va face deplasarea în Danemarca, toate sunt profesioniste şi vor da totul pe teren cu Viborg.

Cum vedeţi echipa Viborg în acest moment?

La Viborg nu găseşti puncte slabe. Lunde-Haraldsen este considerată cel mai bun portar, Lunde-Borgersen cel mai bun centru, Bojana este cea mai bună jucătoare din lume, Mikkelsen cea mai bună extremă stânga, iar Vărzaru este cunoscută ca fiind una dintre cele mai bune extreme dreapta. Mai mult, Skov este o handbalistă extraordinară, iar pivotul Altahus o jucătoare polivalentă. Viborg este câştigătoarea en-titre a Ligii Campionilor, o multinaţională, cu o poartă extraordinară şi o linie de nouă metri fenomenală. Probabil, însă, că acelaşi lucru spun şi ele despre noi.

Viborg a pierdut recent în campionatul intern. Avem şanse la o victorie în Danemarca?

Meciurile din Liga Campionilor nu se aseamănă cu cele din campionat, cum este şi în cazul Oltchimului. Pentru noi nu înseamnă nimic acest lucru, trebuie să ne concentrăm doar pentru partidele din finală. Trebuie să uităm tot ce s-a jucat până acum.

Mulţi oameni din handbal spun că partida se va tranşa din Danemarca. Dumneavoastră ce credeţi?

Calculele pe hârtie sunt pur româneşti, o finală de Ligă este pe viaţă şi pe moarte, nu se aseamănă cu nimic. Indiferent de rezultatul din tur, chiar dacă am câştiga la zece goluri diferenţă, tot nu este nimic sigur. Finala are două reprize, prima în Danemarca, a doua la Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%