Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frâncu a fost ales primar în iunie 2012. Foto arhivă Adevărul

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost condamnat definitiv , miercuri, la patru ani de închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a contestat condamnarea lui Frâncu, de către Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu suspendare, şi a decis ca primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să execute pedeapsa.

Primarul Emilian Frâncu a fost arestat în aprilie 2013 în urma unui flagrant realizat de procurorii anticorupţie la sediul Televiziunii Vâlcea Unu. Un arhitect din Bucureşti l-a denunţat pe edil la DNA pentru că acesta ar fi solicitat 10 % din valoarea unui contract. 

La începutul anului 2013, primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 euro, având ca obiect lucrări de amenajare a unor spaţii publice din municipiu. Potrivit DNA, Emilian Frâncu i-a pretins denunţătorului, administratorul firmei căreia îi fusese încredinţat contractul de prestări de servicii un procentaj de 10% din această sumă.

După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de primărie, la data de 22 aprilie 2013, primarul i-a pretins aceluiaşi denunţător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca, în schimb să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma denunţătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era primăria Râmnicu Vâlcea.

Procurorii susţin că edilul i-a solicitat aceluiaşi denunţător să mai achite şi suma de 40.000 lei, disimulată într-un contract de sponsorizare, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor de către firma denunţătorului.

La data de 25 aprilie 2013, conform înţelegerii anterioare, denunţătorul i-a remis inculpatului Frâncu Emilian Valentin, prin intermediar, suma de 50.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamant pe edilul din Râmnicu Vâlcea, în acelaşi dosar, la patru ani de închisoare cu suspendare. Primarul a stat după gratii din aprilie până în luna septembrie. Ulterior, acesta s-a întors în fruntea primăriei Râmnicu Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”