Povestea copiilor premianţi pentru care Moş Crăciun este un vis frumos: „Anul trecut n-am primit mai nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin, Ştefania şi Elena locuiesc împreună cu mama lor într-o camăruţă primită de la primărie. Locuinţa socială de câţiva metri pătraţi reprezintă de mai bine de cinci ani întregul univers al familiei Ghişoiu: locul unde copiii îşi fac temele, se joacă, visează, dorm şi mănâncă.

Dotările din camera de cămin sunt minime: un geam termopan, un frigider şi un televizor, toate achiziţionate cu sprijinul unor oameni de bine. Copii dorm într-un pat supraetajat, iar mama pe o canapea extensibilă. 

Baia reprezintă un lux pe care şi-l permite o singură familie din tot blocul de locuinţe sociale, toţi ceilalţi locatari fiind nevoiţi să folosească baia şi grupul sanitar de la capătul holul. Toate aceste aspecte par insignifiante pentru membrii familiei Ghişoiu. Nici mama şi nici copiii nu se plâng, pentru că ştiu că indiferent de problemele pe care le au, undeva, afară, alte câteva sute de sărmani visează să primească, într-o bună zi, cheile unei astfel de cămăruţe. În plus, locuinţa  e singura pe care Loredana Ghişoiu, mama celor trei micuţi şi-o permite în acest moment. Pentru că familia ei se află la zeci de kilometri şi nu poate să o ajute cu cei mici, iar tatăl copiilor i-a întors spatele, Loredana lucrează doar câteva ore, dimineaţa. Pentru câteva sute de lei pe lună, tânăra face curăţenie în blocul de locuinţe sociale.  

  „Fiind o locuinţă socială, plătesc o chirie de 70 de lei. Nu-mi pot permite să merg în altă parte, să închiriez un apartament în oraş pentru că ar trebui să scot din buzunar peste 100 de euro pe lună, plus întreţinerea. Cu tot cu alocaţiile copiilor, venitul familiei ajunge la 900 de lei, iar dacă ne-am muta într-un apartament ar înseamna să nu mai am niciun leu pentru mâncare”, explică Loredana.

Şcoala, refugiul copiilor care-şi fac temele pe masa de bucătărie

Şcoala a devenit singurul refugiu pe care Ştefania (6 ani) şi Alin (8 ani), cei mai mari dintre copii, şi-l pot permite în acest moment. Doar aici îşi alimentează visurile şi mai uită de neputinţa mamei de a le oferi jucării sau hăinuţe noi. 

Alin a trecut în clasa a II-a, e premiantul familiei, carnetul său fiind plin de calificativul „Foarte bine”, şi visează să devină poliţişt atunci când va fi mare. 

„Am FB la matematica, română, şi îmi place foarte mult engleza. Când o să fiu mare vreu să aleg: mă fac poliţist sau jandarm”, comentează băiatul.  

Ştefania a fost înscrisă anul acesta în clasa zero şi este un copil plin de energie,  căruia îi place să-şi surprindă colegii, dar şi învăţătorul, cu tot felul de năzbâtii. La polul opus, Elena (4 ani) este un copil liniştit, care promite să urmeze exemplul fratelui mai mare şi să devină premianta clasei. Mezina familiei Ghişoiu este şi cea mai sensibilă dintre copii, fiind chinuită de o boală cronică. Fetiţa care topeşte gheaţa cu zâmbetu-i angelic a fost diagnosticată cu astm bronşic şi urmează  un tratament sever. 

Darurile de Crăciun, un vis frumos

În timp ce alţi copii îi cer Moşului jucării sofisticate sau telefoane mobile, Alin, Stefania şi Elena s-au arătat nedumiriţi atunci când au fost întrebaţi dacă i-au scris Moşului. Experienţa anilor trecuţi, când au primit „mai nimic”, a sădit în sufletul celor trei copii o mare dezamăgire, care pare greu de şters, în ciuda tuturor promisiunilor că dorinţele lor aşternute pe o pagină de hârtie vor ajunge la Moş Crăciun. 

„Anul trecut n-am primit mai nimic; nu ne-a adus jucării. Anul ăsta, Elena a zis că vrea abţibilduri şi o construcţie, iar Ştefania a cerut o păpuşă Barbie care dansează. Eu îmi doresc un lego şi un roboţel, dar nu i-am scris până acum lui Moş Crăciun. Pentru mami vrem un buchet de flori, că ea nu prea primeşte daruri, şi multă sănătate”, spune timid Alin. 

După multe insistenţe, băiatul a acceptat să înşire pe o coală de hârtie dorinţele sale şi ale surioarelor, dar este în continuare sceptic că Moş Crăciun va trece şi pe la ei. Cei care doresc să le facă o bucurie micuţilor şi să le demonstreze contrariul o pot contacta pe mama acestora la numărul 0770.518.241.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei