Peste 1000 de mineri din Vâlcea riscă să rămână şomeri din ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1000 de mineri din cadrul Exploatărilor Miniere (EM) Berbeşti şi Alunu vor ajunge şomeri la finele lunii ianuarie. Cele două mine funcţionează în acest moment în cadrul Complexului Energetic (CE) Oltenia, instituţie care a anunţat că mai poate susţine financiar activitatea celor 1000 de vâlceni doar până la finele lunii ianuarie.

Singura salvare pentru cei peste 1000 de angajaţi ai minelor din Berbeşti şi Alunu ar fi să fie preluaţi de societatea de termoficare urbană din Râmnicu Vâlcea, CET Govora.  Deşi discuţii pe această temă se poartă încă de la începutul lui 2014, tranzacţia nu este posibilă întrucât CET Govora are o datorie de 2 000 de miliarde de lei vechi către CE Oltenia. La rândul său, societatea de termoficare urbană nu îşi poate achita restanţele atâta timp cât nu-şi va primi banii pentru aburul tehnologic livrat combinatului Oltchim înainte de intrarea acestuia în insolvenţă. 

„CEO a luat în calcul o disponibilizare colectivă în cazul în care CET Govora nu-şi plăteşte datoria istorică de 200 de milioane de lei, plus contravaloarea activelor, dacă va prelua minele. CET Govora nu are putere financiară să achite aceşti bani, nu ştiu unde s-au blocat negocierile pentru efectuarea tranzacţiei, dar ar fi extrem de grav pentru cei 1000 de oameni să se închidă minele. Până acum, noi am funcţionat destul de bine şi ar fi păcat ca din cauza unei erori politice să rămânem noi pe dinafară”, declară liderul sindical Dorel Glomnicu. 

Închiderea celor două mine va avea un efect direct asupra CET Govora, care este singurul beneficiar al cărbunelui produs la Berbeşti şi Alunu. Astfel, societatea de termoficare urbană din Râmnicu Vâlcea va rămâne fără materie primă şi va fi nevoită să-şi sisteze activitatea. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews