Pasagerii, constrânşi să se identifice când folosesc un mijloc de transport în comun. Măştile - obligatorii în judeţul Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Purtarea măştii faciale, obligatorie în judeţul Vâlcea FOTO Shutterstock

Printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea s-a luat decizia ca de marţi, 7 aprilie, purtarea măştilor faciale să fie obligatorie în judeţul Vâlcea.

Purtarea de măşti faciale va deveni obligatorie în toate instituţiile publice, la locul de muncă, în spaţiile comerciale şi în mijloacele de transport din Vâlcea începând din data de 7 aprilie, potrivit unei hotărâri (nr. 9 / 06.04.2020) a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. 

Măsura a fost luată în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS-CoV-2 şi se va aplica în tot judeţul, inclusiv cetăţenilor care se află în tranzit”.

Cei care nu îşi permit sau nu au de unde să facă rost de măşti faciale din comerţ, pot să-şi improvizeze măşti din materiale de unică folosinţă sau reutilizabile, precum eşarfele.  

Potrivit aceleiaşi hotărâri, „administratorii de spaţii comerciale sau orice alte spaţii în care populaţia are acces, precum şi conducătorii instituţiilor publice au obligaţia de a dispune măsurile necesare prin care să interzică accesul persoanelor care nu sunt protejate”.

Mai mult, operatorii de transport local, intrajudeţean şi interjudeţean de persoane, care efectuează curse regulate sau curse speciale, sunt obligaţi să noteze datele de identificare ale tuturor pasagerilor: nume, prenume, adresă de domiciliu, pentru ca acestea să poată să fie puse la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică sau Poliţiei, la cerere. 

Măsura are în vedere efectuarea unor eventuale anchete epidemiologice în cazul transmiterii comunitare a virusului SARS-CoV-2 şi a avut ca bază cazul unei persoane confirmată pozitiv cu Covid 19 care a venit de la Bucureşti la Vâlcea, cu un autocar, iar apoi a mers în localitatea de domiciliu cu un microbuz. Din păcate, în acest caz, nu s-a putut stabili cine erau pasagerii care au călătorit împreună cu femeia infectată cu noul coronavirus, după cum au recunoscut indirect oficialităţile.

Prin aceeaşi hotărâre, li se pune în vedere administraţiilor publice locale că le revine obligaţia de a asigura spaţii pentru carantinarea tuturor celor care vin în ţară din zonele afectate de COVID-19. În cazul în care acestea sunt în imposibilitatea de a asigura spaţii speciale, au posibilitatea de a încheia contracte de prestări servicii, cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, cu unităţi de spaţii de cazare: hoteluri, pensiuni etc. 

Prin aceeaşi hotărâre, însă, se dă şi posibilitatea rechiziţionării unor imobile pentru a fi transformate în centre de carantinare. 

„În situaţia epuizării locurilor deja stabilite pentru carantinarea  persoanelor care vin din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19, se vor face demersuri pentru identificarea şi contractarea de noi spaţii corespunzător amenajate. În cazul refuzului proprietarului/administratorului spaţiului respectiv se va procedura la rechiziţionarea acestuia, în conformitate cu prevederile legale”, se mai precizează într-un comunicat de presă.

În Vâlcea, pe lângă cele cinci centre de carantină pregătite iniţial, au mai fost amenjate şi alte spaţii, precum o pensiune din Râmnicu Vâlcea şi două hoteluri din Băile Olăneşti, alături de taberele şcolare din Călimăneşti - Căciulata, internatul liceului din Călimăneşti şi un alt centru din Drăgăşani. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG