Oltul a făcut victime la mal. Gheaţa de pe drumul din vecinătatea râului a favorizat derapajul unor maşini aflate în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La interval de două ore, la Galicea, au avut loc două accidente grave rutiere soldate cu victime. Pe drumul aflat în vecinătatea Oltului s-a format gheaţă care a dus la derapajul a două autoturisme.

Autoturismul marca Cielo condus de Alexandru Oteşanu (20 ani), din Râmnicu Vâlcea a derapat ieri pe DJ 678, în localitatea Galicea, şi a lovit o femeie de 67 de ani, care se deplasa ca pieton în afara părţii carosabile. Ioana Predică, din localitate, a fost transportată în stare de comă la spital. După aproape două ore, la 12,00, tot la Galicea, pe DJ 677 F, a avut loc un alt accident în care a fost implicat un BMW condus de Remus Ionuţ Madem (22 ani), din Băbeni. Autovehiculul a intrat în derapaj şi a lovit doi parapeţi de pe marginea drumului, în urma accidentului fiind rănit fratele conducătorului auto, Alin. „Ambele accidente au avut loc pe fondul vitezei neadaptate la carosabilul alunecos, ambele drumuri fiind în apropierea Oltului. Pe carosabil s-a format o pojghiţă de gheaţă care a favorizat producerea accidentelor", a spus scms. Eusebiu Predonescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model