„Mirupedia”, copilul minune care „bate câmpii cu graţie”

Miruna Bărbulescu trăieşte în lumea cărţilor. Câştigătoarea locului I la Concursul naţional „Cultură şi spiritualitate", dacă ar fi fost cu un an mai mare, ar fi putut face parte din lotul naţional al României pentru Olimpiada Internaţională de Limba română.

Pentru altruismul, nonşalanţa şi felul firesc de-a fi, elevii de la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din Râmnicu Vâlcea, acolo unde învaţă, îi spun Mirunei Bărbulescu .... „Mirupedia", o metamorfozare a numelui ei după enciclopedia on line „wikipedia". Elevă în clasa a VI-a, de o mare sensibilitate, Miruna trăieşte într-o lume a scrisului unde pragmatismul şi filozofia sunt pâinea şi sarea cu care se hrăneşte zi de zi. Anul acesta a obţinut locul IV la Olimpiada Naţională de Limba română şi locul I la Concursul naţional „Cultură şi spiritualitate", desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc. „Acest concurs interdisciplinar de Limba română şi Religie este considerat baza de selecţie pentru Olimpiada Internaţională de Limba română. Miruna, deşi a luat 98 din cele 100 de puncte, a fost cu un an mai mică decât permite regulamentul pentru a putea face parte din lotul naţional al României care să reprezinte ţara la Olimpiada Internaţională de Limba română", a spus Ana Maria Floroiu, profesorul de limba română al Mirunei.

A scris un roman în clasa a III-a

Pentru Miruna, literatura este precum aerul sau apa. Nu este zi în care să nu citească literatură contemporană, în special autori moderni. „Am început să scriu, din clasa a III-a, un roman unde personajul principal este o fetiţă căreia îi plăcea să citească şi care trece prin tot felul de aventuri. Nu l-am publicat. Scriu poezie, eseuri, am publicat în revista şcolii. Ce-o să fac în viitor? Deşi viitorul este incert, mi-aş dori să plec în Germania, o ţară pe care am vizita-o. Îmi place foarte mult cultura germană", afirmă cu nonşalanţă.... Mirupedia. „Bate câmpii cu graţie! Este nemţoaică în gândire", completează prof. Floroiu, lăsând-o pe Miruna să povestească despre bucuriile şi tristeţile din universul cărţilor pe care le savurează. „Tristă am fost când am aflat că se închide şcoala din cauza zăpezilor. Bucuroasă sunt, de exemplu, când de ziua mea primesc cărţi cadouri, acestea fiind cu adevărat ceea ce-mi doresc cel mai mult", povesteşte eleva.

Anotimpurile inimii

O întreb cât de greu a fost concursul „Cultură şi spiritualitate" şi Miruna îmi povesteşte cum li s-a dat un desen şi a trebuit să-l interpreteze. „Eu mi-am imaginat cum se metamorfozează inima, cele patru încăperi fiind de fapt patru anotimpuri, am amintit de cruce, care este simbolul profan. În faţa colii de hârtie, de multe ori încerc  să ajung în Rai, de multe ori m-a ajutat un înger, alteori mi-am pierdut sufletul şi inima pe drum, şi a rămas doar trupul, dar le-am recuperat. Drumul spre Rai este anevoios şi doar cei care cred, au şansa să ajungă. Eu cred în existenţa unui univers compensatoriu", povesteşte. Deşi părinţii ei sunt medici, Miruna nu se simte atrasă de această profesie. „De 15 ani n-am avut un aşa copil deosebit. Tot ce face, face cu mult drag. A citit viaţa părintelui Cleopa, filonul religios întrevăzându-se în scrierile ei care sunt dense, filozofice, articulate", mai spune profesoara Floroiu. Elevă de zece, pe linie, Miruna a făcut şi dans modern, iar acum merge la aerobic. La concursuri merge doar selectiv.

Visul copilăriei

„Am trăit, simt, visez .. M-am născut într-o rază de soare, o pată de culoare, dintr-un zâmbet de înger... Încerc să străbat labirintul sufletului meu, dar sunt cea mai complicată fiinţă pe care o ştiu. Cântecul unei inimi ajunge la alte inimi. Jucării de vorbe...
Am înşirat un mugure de viaţă, de trecut, prezent, viitor pe iţele pierdute ale unei copilării de mult uitate. Copilăria mea nu este copilărie, este o înşiruire de slove aurite pe pagini de viaţă, de trecut.
De când m-am născut, caut cheia inimii mele, dar nu o găsesc. Oare a ascuns-o îngerul? În căutarea ei, pornesc spre Rai, dar sufletul şi inima se pierd pe drum... Inima mea se metamorfozează, sufletul plânge.
Eu mi-am imaginat întotdeauna Raiul ca pe o stare superioară de existenţă ,nu ca pe ceva palpabil, însa astazi am realizat ca îl pot strânge în palmă, că Raiul sta ascuns în suflet, Paradisul poate fi atins,
poate fi pictat cu pensula înmuiata în culorile inimii, poate fi reconstituit cu ajutorul unor bucăţi de cer.
Iar eu... Ei bine, eu sunt o fiinţă de hârtie într-un univers compensatoriu, trăieasc într-o poveste fără sfarşit, iar lumea ia, pentru mine, forma unei zambet. Sau,poate,a unei aripi de înger? Oare mai sunt copil?" este o fărâmă din crezul artistic al... „Mirupediei".