Mihai Diculoiu s-a pensionat, dar rămâne lider sindical la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Diculoiu poate conduce Sindicatul Liber Oltchim până în 2016. Foto arhivă

După 15 ani de muncă în combinatul din Râmnicu Vâlcea, liderul Sindicatului Liber Oltchim a ieşit la pensie. Mihai Diculoiu rămâne deocamdată preşedinte al sindicatului.

Mihai Diculoiu rămâne angajat al Sindicatului Liber Oltchim. Cu voinţa angajaţilor, acesta ar putea conduce sindicatul până în 2016.

Liderul sindical îşi îndreaptă acum toată atenţia spre avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar de la Oltchim.  Diculoiu este convins că cel care se ocupă de insolvenţa combinatului va fi înlocuit.

„În maxim o lună de la învestirea noului ministru al Economiei, administratorul judiciar de la Oltchim va fi înlocuit. O să fie schimbat înainte de expirarea termenului pentru depunerea ofertelor angajante. Eu sunt convins că şi domnul ministru Gerea dorea să-l schimbe”, spune Mihai Diculoiu. 

Sindicalistul va primi o pensie mai mică de 3000 de lei.

Citeste si:Investitorii chinezi au intrat oficial în competiţia pentru achiziţionarea Oltchim

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”