Microbuz răsturnat în şanţ pe DN 7 / E 81 în judeţul Vâlcea: patru victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un microbuz care transporta persoane la Bucureşti s-a răstunat luni dimineaţa, 3 septembrie, într-un şanţ de pe marginea drumului naţional DN 7 / E 81, în judeţul Vâlcea. Accidentul s-a soldat cu patru victime.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, accidentul de pe DN 7 s-a produs în apropiere de municipiul Râmnicu Vâlcea, între comunele Budeşti şi Goleşti, la km 166 + 400 m. 

Microbuzul circula pe sensul de mers Sibiu - Bucureşti. Una dintre cele patru victime a suferit fractură de bazin. 

În zonă a intervenit SMURD şi trei ambulanţe. Traficul în zonă nu a fost blocat total, circulându-se alternativ, pe un sens.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, şoferul microbuzului a adormit, moment în care a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţul de pe partea stângă a drumului. 

Vom reveni şi cu alte amănunte.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort