„Mascaţii” din cadrul IPJ Vâlcea, printre cei mai buni luptătorii din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS) Vâlcea s-au clasat pe locul 8 la cea de-a patra ediţie a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie. În timpul concursului, poliţiştii au simulat o intervenţie pentru salvarea şi transportul unor ostatici.

La evenimentul organizat de Inspectoratul General al Poliţie Române au participat 47 de echipe. Pe lângă poliţişti, în competiţie au intrat şi luptători din cadrul Jandarmeriei Române şi Serviciului Român de Informaţii. În prima zi de concurs, „mascaţii” au simulat o intervenţie pentru salvarea unor ostatici, dar şi transportul unor substanţe radioactive.

Probele de rezistenţă şi tactica specifică de intervenţie s-au desfăşurat atât pe uscat, cât şi pe apă. Pe lângă simulări,  luptătorii au avut de parcurs, contra cronometru, trasee tactice, au traversat poduri improvizate la înălţime şi au coborât cu tiroliana. Ultima probă a fost cea mai solicitantă din punct de vedere fizic, echipele înscrise în concurs au avut de parcurs, contra cronometru, un traseu tactic prin pădurea Comana, judeţul Giurgiu. Pe parcursul celor peste 6 kilometri ai traseului, luptătorii s-au deplasat şi ghemuit, pentru a simula trecerea pe sub anumite obstacole. Ulterior, aceştia au escaladat o pantă abruptă, la capătul căreia trebuia să recupereze un steag aflat în vârful unui copac. Pentru obţinerea obiectului-ţintă, echipele au format piramide umane.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani