Internatul de la liceul Henri Coandă va fi transformat în locuinţe sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 800 de familii nevoiase aşteaptă în acest moment o casă din partea primăriei.Clădirea ar putea adăposti 52 de camere, iar lucrările ar putea începe în toamnă. Elevii cazaţi în internat vor fi mutaţi la Colegiul Forestier.

Numărul mare de cereri pentru locuinţele sociale îi face pe edilii din Râmnicu Vâlcea să caute soluţii prin care să rezolve problema familiilor cu probleme materiale. Internatul Grupului Şcolar Henri Coandă ar putea fi transformat în locuinţe sociale dacă propunerea primarului Romeo Rădulescu va fi aprobată de către consilierii locali. Conducerea primăriei recunoaşte că una din cele mai presant probleme este ce a locuiţelor, iar amenajarea unor spaţii decente în internatul de la Henri Coandă ar e rezolva o parte din cererile depuse la primărie. Propunerea edilului va fi spusă spre aprobare aleşilor locali în şedinţa de luna viitoare. Rădulescu susţine că lucrările ar putea demara chiar din toamna acestui an. Elevii cazaţi în internatul Liceului „Henri Coandă" ar urma să fie mutaţi la căminul de la Liceul Forestier. „Este o clădire P+4 cu o suprafaţă construită de 718 mp. Pe fiecare nivel sunt 13 camere, iar fiecare cameră are 30 de metri. Camerele sunt suficient de mari şi aş vrea ca tot internatul să-l transformăm în locuinţe sociale. Intenţionăm ca în fiecare cameră să facem toalete. Vor fi minim 52 de camere. Vreau ca de această investiţie să ne apucăm chiar din această toamnă. Propunerea va fi făcută Consiliului Local în luna septembrie. Până atunci vom încerca ca împreună cu cei de la Inspectoratul Şcolar să obţinem toate avizele necesare", a declarat primarul Râmnicului. La departamentul de specialitate al primăriei sunt înregistrate în prezent peste 800 de cereri de locuinţe sociale.

Află mai multe în regionalul de Oltenia de mâine.