Infirmieră de la Spitalul Judeţean Vâlcea, prinsă primind 1.700 de lei pentru a facilita o angajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infirmiera a cerut 1.000 de euro pentru a facilita o angajare

O infirmieră de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost prinsă în flagrant în timp ce primea 1.700 de lei de la o persoană căreia îi promisese că o va ajuta pentru a fi angajată ca asistentă la unitatea medicală, potrivit Mediafax.

La 8 aprilie, o asistentă medicală a sesizat ofiţerii anticorupţie cu privire la faptul că o infirmiera i-a propus să-i faciliteze angajarea ca asistent medical la Secţia Radiologie a spitalului, cerându-i pentru asta 1.000 de euro, sub pretextul că banii sunt pentru persoanele la care urmează să intervină, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Vâlcea şi Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) al aceluiaşi judeţ.

Infirmiera a fost prinsă în flagrant, luni, primind de la denunţătoare 1.700 de lei, drept avans din suma cerută.

În acest caz, s-a declanşat urmărirea penală faţă de infirmieră, pentru trafic de influenţă.

Infirmiera a fost reţinută pentru 24 de ore şi prezentată, marţi, Tribunalui Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.

Instanţa a respins solicitarea procurorilor, dispunând în schimb interdicţie de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție