Începe „Marea Asfaltare” în Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200.000 de metri pătraţi de asfalt vor fi turnaţi pe străzile din Râmnic. Edilii spun că, în următoarele trei luni lucrările vor cuprinde majoritatea arterelor din oraş. Licitaţiile încep marţi.

Marea Asfaltare e pe punctul de a începe la Râmnicu Vâlcea. Edilii susţin că lucrările pentru modernizarea infrastructurii în oraş au intrat pe linie dreaptă, iar în următoarele trei luni majoritatea străzilor vor intra într-un amplu program de reparaţii. Romeo Rădulescu, edilul-şef susţine că a fost stabilit deja un grafic al lucrărilor de asfaltare, iar străzi din toate cartierele oraşului sunt cuprinse în acest program. „Vom începe să asfaltăm chiar din această săptămână. În următoarele trei luni prioritatea primăriei va fi asfaltarea străzolor. Toată zona 1 Mai va fi în atenţia noastră. Străzile din cartierul respectiv sunt foarte deteriorate şi au nevoie de modernizare", explică primarul Rădulescu. El afirmă că, în aceeastă săptâmână se desfăşoară şi licitaţia pentru turnarea a 200.000 de metri părtraţi de asfalt.


Lucrări etapizate


Primarul susţine că lucrările, ce vor începe în această săptămână vor fi făcute în etape. „Aş dori ca cetăţenii să înţeleagă faptul că vom lucra etapizat. Se vor asfalta treptat toate arterele rutiere cuprise în graficul nostru", explică primarul. Programul de modernizare are în vedere străzile: Lucian Blaga şi Lucefărului din cartierul Ostroveni, Regina Maria din Zona Centrală, Bulevardul Tudor Vladimirescu, strada Cerna, Strada Ştirbei Vodă, Doctor Suciu şi George Coşbuc, toate sunt artere rutiere ce vor fi asfaltate în această vară. „În plus, în zona Nord, la Blocul 31 se vor demola garajele şi vom aamenaja o parcare. Tot parcări vor fi amenajate şi la blocurile A33 şi A 31 din cartierul Ostroveni, iar pe strada Henri Coandă vom reabilita trotuarele. Ştiu că în prezent unele străzi din oraş nu sunt peste tot într-o stare prea bună şi primesc frecvent sesizări de la cetăţeni în acest sens. Încercăm să fim receptivi la toate problemele cetăţenilor", explică primarul din Râmnicu Vâlcea. Edilii spun că lucrările ce vor începe în această săptămână vor afecta inerent şi traficul din oraş. „Le cer sprijinul cetăţenilor municipiului şi îi rog pe conducătorii auto să nu îşi lase maşinile parcate pe aceste străzi în zilele în care se asfaltează şi să se conformeze şi indicatoarelor de circulaţie montate în zonă", a declarat primarul din Râmnicu Vâlcea.


Extindere spre zona de Sud


Tot în această perioadă încep şi lucrările de extindere a infrastructurii în zona Ostroveni Sud. Lucrările, în valoare de 22 de milioane de lei, vor lega cartierul Ostroveni de Zona Industială Sud prin intermediul străzilor Iustinian Marina şi Aurelian Sacerdoţeanu. Investiţia este susţinută din fondurile Uniunii Europene, iar proiectul cuprinde modernizarea celor două străzi în scopul dotării cu infrastructură rutieră a zonei ce se extinde în Ostroveni Sud. „Artera ce va rezulta în urma modernizării celor două străzi este una de maximă importanţă pentru dezvoltarea oraşului, poate la fel de importantă ca şi prelungirea Bulevardului Dem Rădulescu", explică edilul-şef din Râmnicu Vâlcea. Lucrările în această zonă vor dura un an.


Singurul pasaj prin care poate trece Ambulanţa


Şantier va fi şi zona Hervil, ce în această vară a primit undă verde din partea Uniunii Europene, iar o finanţare de 790.000 de euro va face posibilă lărgirea acestui pasaj pe sub calea ferată. „Lucrările vor începe după semnarea contractului de finanţare. Pasajul, în forma lui actuală crează probleme în trafic în zona intersecţiei străzii Matei Basarab cu Nicolae Titulescu. După lărgirea acestuia circulaţia va fi îmbunătăţită. Se va construi un sens giratoriu în zonă, iar pasajul Hervil va putea fi traversat şi de maşinile salvării sau ale celor de la SMURD

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile