Incendiu de pădure în Munţii Căpăţânii. Patru hectare de copaci tineri au fost cuprinse de flăcări VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit, luni, în Munţii Căpăţânii, în judeţul Vâlcea, primele estimări ale pădurarilor arătând că patru hectare de teren pe care creşteau puieţi de brad şi copaci tineri au fost cuprinse de flăcări.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, focul a pornit pe un fond forestier în Munţii Căpăţânii, în zona vârfului Folea. 

Din primele evaluări ale personalului silvic, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 4 hectare, arzând o pepinieră de brad şi pădure tânără, la graniţa dintre localităţile Malaia şi Băile Olăneşti. 

Acolo intervin autospeciale de la ISU Vâlcea, pompieri voluntari, dar şi membri ai obştii private din zonă. La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie lucrează pentru localizarea incendiului în limitele existente.

Pentru stingerea incendiului se acţionează cu mijloace de primă intervenţie (bătătoare, lopeţi, mături), întrucât cele două autospeciale de stingere nu au acces până la incendiu.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor