În Laloşu, ca-n Vestul Sălbatic. Primarul din comuna vâlceană, terorizat de un piroman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna de la marginea judeţului Vâlcea a ajuns un mic Vest Sălbatic, în care poliţiştii au pierdut de ceva timp lupta cu infractorii. Ţinta celor mai multe atacuri este chiar primarul Nicu Constantin, căruia i-au fost incendiate până acum atât maşina, cât şi micul atelier de tâmplărie pe care-l deţine. Zilele trecute, persoane necunoscute au vandalizat microbuzul primăriei.

Ultimul incident a fost anunţat la numărul unic 112, vineri dimineaţa, chiar de primarul din comuna Laloşu. Poliţia a deschis un dosar penal, iar criminaliştii au ridicat probe de la faţa locului. Cu toate acestea, persoana care a vandalizat maşina nu a fost identificată până în prezent, iar primarul reclamă faptul că oamenii legii au efectuat cercetări superficiale, căci altfel nu se explică cum de au uitat să ridice de la faţa locului tocmai obiectul cu care au fost sparte geamurile.

„Maşina era parcată pe marginea şoselei, la aproximativ 25 de metri distanţă de sediul Poliţiei Laloşu. Am sunat la 112 imediat ce am descoperit că geamurile maşinii au fost sparte. A venit domnul Voinea de la Criminalistică, de la Bălceşti, să efectueze cercetări, un domn căruia nu-I place să se murdărească în timpul verificărilor. A cercetat atât de bine că nici n-a văzut barda cu care au fost sparte geamurile, că n-a mai intrat şi în microbuz. Am sunat la poliţie să vină astăzi să ridice şi barda”, declară primarul Nicu Constantin.

Alesul local crede că cel care a spart geamurile microbuzului are legătură cu fostul său adversar politic, ex-primarul Ion Toma, care a vrut astfel să-I transmită un mesaj. Între cei doi există un conflict mai vechi, din perioada când Toma era primar, iar Constantin exercita funcţia de consilier local.

„Vandalizarea microbuzului a fost un mesaj de atenţionare. M-au avertizat să stau în banca mea, că sunt descoperit”, crede primarul din Laloşu. 

Nicu Constantin, primar Laloşu. Foto Adevărul

În urma ultimei reclamaţii primite de la primarul comunei Laloşu, sefii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea au trimis în zonă o echipă a Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC), condusă de comisarul Valeriu Piron, care va stabili dacă criminaliştii din Bălceşti au acţionat sau nu ca la carte.

Microbuzul de 8+1 locuri nu avea Casco şi era folosit ocazional de primar sau de angajaţii primăriei, atunci când aveau nevoie să transporte diferite documente.

Piromanul din Laloşu se plimbă liber

La finele lunii iunie 2014, primarul din comuna Laloşu a fost victima unui alt atac mârşav.  O persoană necunoscută a pătruns în curtea edilului şi au incendiat maşina primăriei şi un autovehicul cu care acesta transporta obiectele produse în atelierul de tâmplărie, iar momentul când s-a pus foc a fost surprins de o cameră video. Cu toate acestea, piromanul se plimbă liber prin comună şi acum.


“Au venit poliţiştii, au efectuat cercetări, dar nu s-a întâmplat mare lucru. L-au arestat pe unul, fratele unui bun prieten de-al fostului primar Toma, dar i-au dat drumul după trei sau patru zile. Nu ştiu de ce se întâmplă toate aceste lucruri doar în comuna Laloşu, de ce e doar aici Vestul Sălbatic, iar la alţii e linişte şi pace. Nu înţeleg de ce aici nu se fac anchete ca la carte, pentru a fi identificaţii autorii acestor fapte”, se plânge primarul.

Piromanul ar putea fi una şi aceeaşi persoană cu cea care a dat foc, în urmă cu câţiva ani, la atelierul de tâmplărie deţinut de familia actualului primar din Laloşu. Ca şi în 2014, ancheta poliţiei nu a avut vreun rezultat, iar dosarul cu autor necunoscut a fost clasat.  

În martie 2013, autoturismul primăriei Laloşu, o Nubira donată de Banca Naţională a României, a dispărut din parcarea instituţiei. Maşina a fost găsită câteva zile mai târziu, abandonată pe un câmp din judeţul Olt. Momentul dispariţiei a coincis cu cel al respingerii cererii depuse de fostul primar Ion Toma, la Prefectura Vâlcea, pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii primarului Nicu Constantin. 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani