Gest şocant al unui bărbat din Vâlcea: şi-a incendiat iubita, apoi a ţinut-o ascunsă aproape o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre un bărbat din comuna vâlceană Stoeneşti care şi-a incendiat iubita, apoi a ţinut-o ascunsă aproape o săptămână, până când rudele au cerut ajutorul autorităţilor. Femeia a murit în chinuri groaznice, într-un spital din Bucureşti, la sfârşitul lunii martie, dar magistraţii au decis să-l aresteze preventiv pe criminal abia astăzi.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, bărbatul a încercat să ascundă faptul că şi-a incendiat iubita, refuzând să o transporte la spital pentru a primi îngrijiri medicale, deşi femeia suferise arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului.

“Pe fondul unor discuţii contradictorii între inculpatul Buţacu Gheorghe Viorel şi concubina acestuia D.M.O., inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei, respectiv, a târât-o în spatele casei, unde a aruncat cu benzină peste ea şi i-a dat foc, provocându-i leziuni în urma cărora victima şi-a pierdut cunoştinţa. După exercitarea agresiunii, inculpatul a refuzat să o transporte la spital sau să anunţe serviciul medical de urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale, lăsând-o pe victimă în stare gravă, în locuinţă”, se arată în probatoriu. 

Femeia a stat în casă aproape o săptămână, până când a fost găsită de o rudă  care a şi chemat ambulanţa. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti dar, din păcate, eforturile medicilor de a o salva au fost zadarnice, vâlceanca decedând la sfârşitul lunii martie. 

Concubinul acesteia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după aproape trei luni de la decesul victimei. Bărbatul se află în arestul IPJ Vâlcea, el fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată