FOTO VIDEO Misterele Olteniei de sub munte: tărâmul bolovanilor uriaşi, cu forme fantastice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltenia de sub munte, Foto: Adevărul

Deşi nu are renumele Bucovinei, în Oltenia de sub Munte există mănăstiri şi locuri la fel de spectaculoase, care nu sunt promovate la adevărata lor valoare. Stilul brâncovenesc este la el acasă, ca şi peşterile similare cu cele din Apuseni. Ne-a atras atenţia un film de prezentare a zonei realizat de studenţi, cu imagini ale comorilor care se ascund sub Munţii Carpaţi, la vest de râul Olt.

GALERIE FOTO

Chiar dacă nu este tărâmul gnomilor şi al hobiţilor, Oltenia de sub munte este tărâmul unor bolovani uriaşi cu forme ciudate - trovanţi - veniţi parcă dintr-o lume fantastică. 

Şi chiar dacă peşterile din această zonă nu sunt la fel de renumite precum cele din Carstul Munţilor Apuseni, sunt la fel de valoroase, anticipând descoperiri la fel de importante. 

Cât despre mănăstirile care se regăsesc în Oltenia de Sub Munte, deşi nu au fost la fel de mult promovate precum cele din Bucovina, le fac concurenţă cu brio acestora. 

Toate aceste lucruri reies dintr-un film de prezentare denumit „Misterele Olteniei de sub munte”, care, deşi este realizat în urmă cu mai mulţi ani, de câţiva studenţi inimoşi, a reuşit să surprindă o parte din minunăţiile de sub Carpaţii Meridionali, la vest de Olt, la fel de actuale atunci ca şi acum. Imaginile din film aparţin membrilor echipei Romania Student Tour, câştigători şi participanţi la Concursul Naţional de Fotografie pentru Tineret - Fotogeografica. Iar noi am ataşat o galerie foto a Olteniei de sub munte din zilele noastre pentru comparaţie. 

În textul care însoţeşte filmul, realizatorii precizează că zona vizată este cea a Olteniei de Nord, de la poalele Munţilor Căpăţânii până la Munţii Mehedinţi. „Mai adăugăm că aici nu se găsesc doar biserici din lemn, ci chiar dintr-un lemn, iar casele boiereşti denumite cule seamănă mai degrabă cu nişte fortăreţe, unice ca arhitectură. Iar oamenii locului au păstrat în bună parte tradiţiile, între care olăritul şi realizarea de covoare şi ţesături tradiţionale sunt la loc de cinste”.

Tot din prezentare mai aflăm că Romania Student Tour este un concept original, care îşi propune să redescopere valorile naturale şi culturale ale României prin imagini „proaspete” realizate de fotografi tineri şi „înfometaţi” după frumuseţea naturii şi a tradiţiilor, a chipurilor expresive şi a evenimentelor care marchează viaţa acestora.

Iar programul amplu la care au luat parte studenţii din acele timpuri, în ciuda impedimentelor legate de vreme, s-a finalizat cu „imagini pline de mister, cu mănăstiri învăluite în ceaţă, râuri de munte lăptoase, mostre de îndeletniciri tradiţionale, chipuri ale oamenilor locului şi siluete ale măicuţelor ce străbăteau aleile mănăstirilor părăsite de tumultul turiştilor din timpul verii”, toate acestea oferind „o altă faţă a Olteniei de sub munte”. 

Vă invităm să urmăriţi filmul realizat în urmă cu aproape un deceniu şi jumătate, pentru a (re)descoperi că obiectivele turistice propuse sunt la fel de minunate astăzi ca şi atunci şi merită reînviate chiar dacă unele sunt seculare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”