Video FOTO VIDEO De beat ce era, a greşit uşa: „Ne-am trezit cu un necunoscut în casă, copiii s-au baricadat într-o cameră, de frică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul beat criţă care a intrat nepoftit peste o mamă cu doi copii într-un apartament din Râmnicu Vâlcea Foto IJJ Vâlcea

Sâmbătă seara un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a intrat într-un apartament din Râmnicu Vâlcea peste o femeie cu doi copii.

GALERIE FOTO

Întâmplarea s-a petrecut în data de 25 ianuarie, într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Şocată, femeia din apartamentul în care a intrat a apucat să se încuie într-o cameră împreună cu cei mici şi să sune la 112. 

Când jandarmii au ajuns la faţa locului au dat peste un bărbat aflat sub influenţa alcoolului care lovea cu pumnii şi picioarele în uşa unui apartament, altul decât în cel în care pătrunsese fără drept. L-au imobilizat şi l-au transportat la sediul Poliţiei Râmnicu Vâlcea pentru cercetări.

De la persoana care a cerut ajutor la 112 au aflat că bărbatul a intrat în casă profitând de faptul că uşa era descuiată: „Ne-am trezit cu un necunoscut în casă, peste noi, beat criţă”, le-a spus aceasta oamenilor legii. 

Într-o înregistrare provenind de la Jandarmeria Vâlcea apare bărbatul încătuşat, în sediul Poliţiei Râmnicu Vâlcea. După îmbrăcăminte nu pare un om al străzii, iar după murdăria de pe haină cel mai probabil că şi-a pierdut echilibrul. Filmarea nu are sonor, deşi de beat ce era omul abia putea să vorbească, susţin surse din anchetă: 

„Cu putin timp în urmă, am fost sesizaţi printr-un apel 112 să intervenim în zona Cartierului Ostroveni, deoarece un bărbat aflat în stare de ebrietate bătea cu pumnii si picioarele în uşa unui apartament. Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului şi a aflat că barbatul a reuşit sa pătrundă într-un apartament în care se afla o mamă împreună cu cei doi copii ai săi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, Teodora Cincă.

Realizând că necunoscutul este beat şi cel mai probabil a greşit casa, femeia l-a scos cu forţa din apartament şi a încuiat uşa. Copiii, speriaţi, s-au încuiat într-una dintre camere. După ce a fost scos din locuinţă, bărbatul a încercat să intre cu forţa în apartamentul vecin, dar cum a găsit uşa încuiată a început să lovească disperat în aceasta. 

Între timp, femeia peste care a intrat în casă a apelat pentru ajutor la numărul unic de urgenţă 112.

„Menţionăm că bărbatul nu a avut nici un motiv pentru care a recurs la acest gest”, au mai precizat jandarmii explicând că vâlceanu nici nu locuia în blocul cu pricina. Cel mai probabil, beat fiind, a greşit casa în care voia să ajungă, şi nu a înţeles de ce nu poate să intre, de aceea a devenit violent. Nici când a ajuns la Poliţie nu a putut să explice ce s-a întâmplat, fiind total incoerent. 

Cel mai probabil se va alege cu dosar penal pentru violare de domiciliu şi va primi amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima