FOTO Tragedie pe DN 64. Un  şofer de 19 ani a omorât un om şi a rănit grav o altă persoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În accident au fost implicate trei maşini. Foto IPJ Vâlcea

Din cauza lipsei de experienţă, tânărul a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism care se deplasa regulamentar pe sensul Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani.

Accidentul s-a produs în această dimineaţă pe DN 64, Râmnicu Vâlcea- Slatina, în apropierea combinatului chimic Oltchim. 

În urma impactului, cele două autoturisme s-au răsturnat în afara părţii carosabile. Şoferul care circula regulamentar spre Drăgăşani a decedat, iar pasagerul aflat în dreapta acestuia a ajuns în stare gravă la spital. 

În accident a mai fost implicat un al treilea autoturism după ce motorul maşinii condusă de tânărul care a provocat tragedia s-a desprins de caroserie. Motorul a lovit o Dacie care, în urma impactului, s-a răsturnat pe marginea drumului.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele exacte care au stat la baza producerii accidentului.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul care a provocat accidentul riscă ani greu de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Statul român, despăgubit de una dintre cele mai mari companii de asigurări din Olanda. Suma primită pentru tezaurul furat
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor