FOTO Sticlele de plastic aruncate în ape provoacă pierderi de milioane de euro în producţia de energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gunoaiele aruncate la întâmplare, pe marginea drumurilor, prin parcări, prin păduri sau pe cursurile de apă provoacă pierderi de milioane de euro unor instituţii. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns după ce un prefect din România a iniţat o serie de întâlniri, deranjat de aspectul dezolant creat de deşeurile menajere ale turiştilor şi localnicilor.

Prefectura Vâlcea a iniţiat o serie de întâlniri plecând de la poluarea, dar şi de la aspectul dezolant creat de gunoaiele menajere care au împânzit cursul râurilor şi şosele judeţului.

Peste 1.000 de mc de deşeuri s-au strâns de la începutul anului şi până acum numai din zona barajelor de pe Olt şi de pe marginea drumurilor naţionale, în mod special DN 7 / E 81, care străbate judeţul pe aproximativ 90 de kilometri. 

La ultima întâlnire a Colegiului Prefectural, de la începutul acestei săptămâni, directorul Hidroelectrica – Vâlcea s-a plâns că din cauza tonelor de gunoaie aruncate prin păduri şi pe ape, care se adună apoi în lacurile de acumulare şi în baraje, pierderile societăţii se ridică la peste 2,5 milioane de euro.

„Aceste deşeuri nouă ne provoacă pierderi foarte mari. Numai în cursul acestui an, din cauza deşeurilor, am avut pierderi în producţia de energie electrică de aproximativ 2,5 milioane de euro”, a precizat directorul Constantin Tîrşi, menţionând că numai din Olt s-au adunat 531 mc de deşeuri, iar statusul de curăţare şi salubrizare al râului este în continuă dinamică. 

„Putem foarte bine să terminăm de curăţat, să fie luciul curat la o hidrocentrală şi dacă plouă sau urmează o variaţie de cotă în lac, a doua zi să fie iar prezente deşeurile”, a mai spus Tîrşi care merge pe ideea „poluatorul plăteşte”, deşi ea nu se poate aplica şi în cazul de faţă.

„Obligaţia legală de a aduna deşeurile este a celor care le aruncă, iar obligaţia noastră este de a curăţa fronturile de retenţie. Doar că aceste deşeuri ajung în frontul de retenţie şi până la urmă ajung în zona noastră de responsabilitate. Pe lângă ce scoatem cu echipamentele noastre, avem contracte şi cu firme terţe pentru colectare şi scoatere din lacuri a plutitorilor şi avem contract şi pentru ridicarea containerelor cu deşeuri”, a mai precizat directorul Hidroelectrica Sucursala Vâlcea, justificând astfel uriaşa notă de plată de până acum.

Şi angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale Vâlcea au strâns în acest an sute de metri cubi de pet-uri şi alte gunoaie. Până acum s-au realizat două ample campanii de salubrizare, în aprilie – mai şi în august - septembrie. Iar diferenţa faţă de anul trecut este semnificativă, altfel spus cantitatea de deşeuri colectate s-a dublat. 

Dacă în 2017 până la finele lui iulie se adunau undeva la 300 mc de gunoaie, anul acesta, raportat la aceaşi perioadă, cantitatea a ajuns la 560 mc, cea mai mare parte fiind colectată de pe marginea DN 7 / E 81 şi a centurii de ocolire a staţiunii Călimăneşti – Căciulata.  

Într-un mesaj pe care-l publica pe pagina sa de socializare, prefectul de Vâlcea, Florian Marin le atrăgea atenţia celor Drumuri Naţionale că trebuie să se implice mai mult în rezolvare aceste probleme: „O temă recurentă o reprezintă modul în care se face salubrizarea şi curăţarea pe drumurile naţionale, cu precădere pe DN 7, pe cursurile de apă, dar şi în zona barajelor din judeţ. Din verificările efectuate de către aparatul de specialitate al Instituţiei Prefectului a rezultat că mai ales în ceea ce ţine de intervenţia pe drumurile naţionale situaţia nu este un bună. Este de asemenea necesară şi o implicare mai accentuată a Regionalei de Drumuri Craiova, în realizarea lucrărilor de întreţinere a drumurilor naţionale din judeţul nostru, dar şi de dotare cu mobilier stradal pentru locurile de parcare (coşuri de gunoi ş.a.)”. 

La întâlnirile din cadrul Prefecturii au participat reprezentanţi de la Drumuri Naţionale Vâlcea, Serviciul Poliţiei Rutiere, Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean, ABA Olt şi SEGA Vâlcea, Direcţia Silvică, precum şi ai Hidroelectrica SA - Sucursala Vâlcea, cu care s-a discutat ce măsuri trebuie luate pentru curăţarea cursurilor de apă şi a luciului barajelor, dar şi a drumurilor naţionale, cu accent pe DN 7.

„Realizarea acestor activităţi în mod permenent este necesară întrucât, pe lângă aspectul estetic în distonanţă cu frumuseţea peisajului natural, reprezintă şi factori de producere a inundaţiilor (în cazul cursurilor de apă), dată fiind apropierea sezonului ploios”, a mai punctat iniţiatorul acţiunii, prefectul de Vâlcea. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani