Fostul preot din Amărăşti, tatăl patronului de la Casa Oltenească, păcălit prin metoda „Accidentul”. Infractorii l-au lăsat fără 70 000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătrânul de 92 de ani a fost sunat într-o seară de o persoană care s-a dat drept fiul său. Necunoscutul care a pretins că este patronul restaurantului Casa Oltenească i-a spus fostului preot că a suferit un accident şi are nevoie de 100 000 de lei pentru o intevenţie chirurgicală.

Fostul preot a fost contactat de infractori după ora 21.00 şi a fost ţinut de vorbă, la telefon, zeci de minute, până când unul din membrii grupării infracţionale a ajuns în Amărăşti, să ia banii.  Iniţial, infractorii i-au cerut bătrânului un milion de lei, dar acesta le-a oferit numai 70 000 de lei şi promisiunea că va face rost de diferenţa de bani în cel mai scurt timp. După ce au luat prima tranşă, şarlatanii au revenit cu un telefon pentru a primi şi diferenţa, însă şi-au dat seama că sunt urmăriţi de Poliţie şi nu s-au mai întors în Amărăşti. Aceştia au ţinut, însă, să-i  comunice victimei că a fost înşelată. 

„Bătrânului i s-a spus că la telefon este fiul său, o persoană foarte cunoscută, că a avut un accident şi are nevoie de bani pentru tratament medical. Bătrânul le-a dat 70 000 lei. După ce a dat banii a fost sunat din nou şi i s-a spus “Te-am înşelat, că şi tu ai înşelat pe alţii de-a lungul vieţii” Infracţiunea a fost comisă după ora 21.00”, declară comisarul-şef Nicolae Sărdărescu, şeful IPJ Vâlcea.  

Bătrânul a slujit în biserica din Amărăşti până acum trei ani, când s-a pensionat. Acesta nu este singurul localnic păcălit prin metoda Accidentul. Luna trecută, fosta bibliotecară din comună a rămas si ea fără 4000 de lei. 

Gruparea infracţională, coordonată din Penitenciarul Colibaşi

Gruparea infracţională care l-a lăsat fără bani pe preotul din Amărăşti a fost destructurată în urma unei acţiuni de amploare a poliţiştilor vâlceni, vineri , 21 noiembrie. Din grup făceau parte un taximetrist din Râmnicu Vâlcea, o tânără crescută într-un centru de plasament, un tânăr din Olăneşti şi doi infractori încarceraţi în Penitenciarul Colibaşi. De altfel, întreaga activitate infracţională a fost coordonată, prin telefon, din închisoare, deşi, teoretic, cei încarceraţi nu au dreptul să deţină telefoane mobile.  

„Am reuşit să-i prindem în flagrant, unul din infractori se afla in Călimăneşti, fata era în Drăgăşani, iar al treilea era în Râmnicu Vâlcea. Cei care „dirijau” grupul se aflau în penitenciar, în aceeaşi cameră, este vorba despre doi bărbaţi din Călăraşi şi Vâlcea cunoscuţi pentru infracţiuni comise în interiorul unor grupări interlope. Ei obţineau  date şi informaţii în legătură cu posibilele victime de la alti detinuti”, precizează Nicolae Sărdărescu. 

Taximetristul şi bărbatul din Olăneşti au primit mandat de arestare pentru 30 de zile, in timp ce tânăra a fost lăsată în libertate, dar sub control judiciar. 

Conform şefului IPJ Vâlcea, în doar patru luni, şarlatanii au „colectat” de la vâlcenii naivi peste 110 000 de lei.  Pentru a face rost de bani prin metoda Accidentul, infractorii s-au dat drept procurori, medici şi chiar politisti. În majoritatea cazurilor, cei care s-au lăsat păcăliţi au fost bătrânii, care n-au mai apucat să verifice dacă rudele lor au fost sau nu victime ale unui accident. 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”