Festivalul Naţional de Folclor dedicat Mariei Ciobanu la Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Ciobanu şi Ionuţ Dolănescu la primăria din Râmnicu Vâlcea

Astăzi râmnicenii se pot bucura de a doua sală a festivalului - concurs. Începând cu ora 18.00, pe scena amenajată pe lacul din parcul Zăvoi vor urca artişti renumiţi.

„Festivalul Naţional de Folclor Maria Ciobanu" a început de miercuri la Râmnicu Vâlcea şi durează două zile. Evenimentul, organizat de către primăria din Râmnic, se doreşte a fi un omagiu adus interpretei de muzică populară ce îşi are originile în Vâlcea. Lansarea manifestării a avut loc ieri, la primăria din Râmnicu Vâlcea, unde a fost prezentă celebra interpretă alături de Ionuţ Dolănescu. „este o mare onoare care mi-a fost acordată de către râmniceni. Sper să îi pot încânta şi în continuare", a spus artista de 74 de ani. Manifestarea este organizată sub forma unui festival concurs la care vor participa 11 tineri interpreţi de muzică populară. Nu vor lipsii recitalurile artiştilor deja consacraţi în acest gen în frunte cu venerabila doamnă a muzicii folclorice. Maria Ciobanu a primit anul acesta şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”