Elevii vâlceni, printre cei mai pricepuţi voluntari Crucea Roşie din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din Vâlcea au avut peste 200 de contracandidati. Foto arhiva Adevarul

Echipajul format din elevi ai Şcolii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu” din Drăgaşani a fost premiat la „Sanitarii Pricepuţi”, singurul concurs de acordare a primului ajutor organizat de Crucea Roşie în şcolile din România. Copiii din Vâlcea s-au întrecut cu peste 200 de elevi din toate judeţele ţării.

Competiţia a avut loc în perioada 24-29 iulie, la Complexul de Agrement „Poiana Pinului” din judeţul Buzău.  La concurs au participat nu mai puţin de 220 de elevi din clasele V-VIII, membri ai celor 44 de echipaje care au fost declarate câştigătoare la fazele judeţene ale competiţiei organizate de Crucea Roşie România. 

Judeţul Vâlcea a fost reprezentant de un echipaj format din elevii Drăguţ Nicolae Pantelimon, Dumitraşcu Loredana, Mirescu Ioana Teodora, Preda Ştefania şi Drăguţ Ioana Lucia. Echipa Şcolii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu” din Dragaşani, echipă pregătită de Cristiana Gligorie, a fost distinsă cu o menţiune la ediţia din acest an a concursului naţional “Sanitarii Pricepuţi”. Oţinerea acestui premiu de către voluntarii Crucea Roşie Vâlcea a coincis cu împlinirea unui an de când la conducerea filialei a fost numit Ionuţ Cherăscu. 

Din 2014 şi până în prezent organizaţia a desfăşurat mai multe campanii pentru ajutorarea familiilor sărmane din întreg judeţul, cât şi cursuri de acordare a primului ajutor. 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani