Drum naţional rupt între Măciuca şi Drăgăşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul naţional 67 B care face legătura între comuna Măciuca şi oraşul Drăgăşani s-a surpat pe o lungime de trei metri. În zonă se circulă alternativ, pe un sens.

DN 67 B s-a surpat marţi dimineaţa, un localnic din Măciuca fiind cel care a anunţat autorităţile că sunt probleme pe acest drum. Alunecarea de teren s-a produs din cauza precipitaţiilor din ultimele zile, terasamentul drumului fiind afectat pe o lungime de trei metri. 

În zona se circula se circulă pe un sens, pe o distanţă de 50 de metri. Probleme sunt în acest moment şi în staţiunea Olăneşti, unde un drum judeţean a fost închis din cauza alunecărilor de teren care s-au reactivat ca urmare a precipitaţiilor din această lună. 

De asemenea, pe DN 7, pe Valea Oltului, sunt probleme din cauza gropilor care s-au format în asfalt, iar reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea anunţă că va interveni în pentru plombarea acestora imediat ce condiţiile meteo se vor îmbunătăţi. Până în prezent, pe Valea Oltului nu au fost semnalate căderi de pietre de pe versanţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”