Disponibilizaţii de la Oltchim nu vor fi ajutaţi de Uniunea Europeană să se reintegreze pe piaţa muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostii angajati ai Oltchim asteapta in acest moment sa-si primeasca salariile compensatorii promise de stat. Foto arhiva Adevarul

Cei peste 930 de disponibilizaţi de la combinatul chimic Oltchim nu vor primi sprijin financiar de la Uniunea Europeană pentru a se reintegra pe piaţa muncii, aşa cum s-a întâmplat în cazul persoanelor concediate de la combinatul Mechel Câmpia Turzii.

Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) susţine, într-un comunicat de presă, că vâlcenii care au lucrat până anul trecut în Oltchim nu pot fi sprijiniţi să se reintegreze pe piaţa muncii întrucât nu sunt îndeplinite prevederile Regulamentului (UE) Nr. 1309/2013 al Parlamentului European si al Consiliului,  din 17 decembrie 2013. Printre altele, în regulament se specifică că Uniunea Europeană poate acorda un sprijin financiar, din Fondul European de Ajustare la Globalizare, doar companiilor cu capital privat. 

Reprezentanţii ANOFM precizează că, până în prezent, Comisia Europeană a acceptat să finanţeze reintegrarea pe piaţa muncii doar a 1000 de disponibilizaţi de la Mechel. Cererea de finanţare a fost depusă de AJOFM Cluj, în decembrie 2012, şi a primit aprobare abia în luna mai a acestui an. Per total, Uniunea Europeană va aloca 3,5 milioane de euro pentru reconversia profesională a foştilor angajaţi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco