Direcţia Silvică Vâlcea riscă să fie executată silit în cazul retrocedărilor de la Vaideeni. Cazul ar putea ajunge pe masa procurorilor DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Direcţia Silvică mai are nevoie de 400 de hectare de pădure pentru a scăpa de executarea silită. foto arhiva Adevarul

Direcţia Silvică Vâlcea riscă să fie executată silit după ce a pierdut procesul cu una dintre moştenitoarele familiei Orezeanu, care a obţinut titluri de proprietate pentru mai bine de 2.000 de hectare de pădure, în comuna Vaideeni. În urmă cu trei ani, pădurea a fost vândută unei firme din Bucureşti, în spatele căreia se spune că s-ar afla fiul omului de afaceri Dan Adamescu.

În 2007, una din moştenitoarele Antoanetei Orezeanu, Ileana Ionescu, a cerut eliberarea titlului de proprietate pe o suprafaţă de 1384 de hectare de pădure în comuna Vaideeni. Comisia locală şi cea judeţeană de fond funciar i-au eliberat actul, deşi Direcţia Silvică Vâlcea a susţinut că familia Orezeanu a deţinut, înainte de 1948, doar 547 de hectare de pădure.  La scurt timp, avocaţii Direcţiei Silvice au deschis o acţiune în instanţă împotriva celor două comisii şi a moştenitoarei, dar reprezentanţii instituţiei spun că au pierdut toate procesele, la Judecătoria Horezu şi Tribunalul Vâlcea.  

În 2011, în perioada cât preşedinte al Comisiei Judeţene de Fond Funciar a fost prefectul Petre Ungureanu, Ileana Ionescu a mai primit titlu de proprietate pe alte 816 hectare de pădure. În acelaşi an, dar la începutul lunii iunie, Ileana Ionescu a vândut pădurea contra sumei de 220 000 de dolari unei firme din Bucureşti, în spatele căreia se spune că s-ar afla fiul patronului firmei de asigurări Astra, Dan Adamescu, actul de vânzare –cumpărare fiind încheiat în biroul unui notar din Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Direcţia Silvică Vâlcea a contestat şi în 2011, în instanţă, hotărârile comisiilor de fond funciar, dar, din nou, a pierdut toate procesele. Mai mult, instituţia riscă să fie executată silit pentru că nu a mai avut pădure în zonă şi a trecut la punerea în posesie doar pe o suprafaţă de 400 de hectare de pădure, în loc de 816, cum i s-a solicitat. Conducerea Direcţiei nu a dorit să facă vreo declaraţie în legătură cu acest caz. 

Poliţia a deschis o anchetă. Prejudiciul estimat: 8 milioane de euro

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea are în lucru, în acest moment, cinci dosare ce vizează tăierile ilegale de pădure şi retrocedări din perioada 2009-2014. Conducerea IPJ susţine că, în total, prejudiciul creat statului român ajunge la 8 milioane de euro. 

„La ora actuală avem o cauză complexă, ca urmare numai şi numai a investigaţiilor desfăşurate de poliţişti, ce vizează retrocedarea ilegala a 2000 de hectare de pădure, dar nu pot sa vă dau mai multe date. Modul de operare a fost foarte simplu şi pot spune că este unanim la nivel naţional: o persoană privată a solicitat o anumită suprafaţă, dar i s-a retrocedat mai mult decât a cerut. Totul s-a făcut în baza unor documente emise de către autorităţile locale, documente ce nu aveau în spate nici cea mai mică justificare legală. Sunt implicate persoane care fac parte din sistemul public. Nu pot să spun acum dacă vor fi arestări, dar la volumul respectiv şi la prejudiciul de aproape 8 milioane de euro, vă daţi seama că s-ar putea ajunge şi acolo. Avem date complete şi despre alte suprafeţe retrocedate ilegal, este vizat în special nordul judeţului”, a declarat comisarul-şef Nicolae Sărdărescu, pentru Adevărul. 

Având în vedere prejudiciul foarte mare, dosarul privind retrocedarea a 2000 de hectare de pădure ar putea ajunge şi pe masa procurorilor DNA. 

„Pentru activitatea de tăiere fără documente a pădurilor şi pentru că avem un volum foarte mare de activităţi am solicitat sprijin de la IGPR şi de la ITRSV. În legătură cu retrocedările, având în vedere că vorbim de fapte de corupţie,  o să lucrăm cu acea entitate publică care desfăşoară activităţi, cu DNA”, a mai spus şeful IPJ Vâlcea, comisarul –şef Nicolae Sărdărescu. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG