Definitivat 2015. Profesori eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
46 dintre profesorii care s-au înscris la definitivat au ieşit din sala de examen după ce au văzut subiectele. Foto arhiva Adevarul

Examenul de definitivat a băgat spaima-n profesorii vâlceni. Aproape un sfert dintre candidaţi s-au retras din examenul organizat astăzi. În plus, doi profesori au dat cu subsemnatul în faţa poliţiştilor, după ce au fost prinşi copiind.

Potrivit Izabelei Ioniţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Vâlcea, la examenul de definitivat din acest an s-au înscris 169 de cadre didactice din întreg judeţul. 

Nu mai puţin de 46 de profesori s-au retras din examen în momentul când au constatat că nu s-au pregătit suficient.  Alţi doi candidaţi, este vorba despre un profesor suplinitor de Limba Română, de la o şcoală din Voiceşti, şi un profesor de Educaţie Fizică au fost daţi afară din examen de poliţişti. Cele două cadre didactice au fost surprinse în timpul examenului în timp ce încercau să copieze. Profesorul de Limba Română avea asupra sa cască prin care I se dicta rezolvarea subiectelor, în timp ce al doilea candidat eliminat pentru fraudarea examenului a încercat să copieze cu ajutorul unui telefon mobil. 

Primele rezultate la examenul de Definitivat 2015 se vor afişa marţi, 14 iulie. Candidaţii care au picat examenul din această vară au posibilitatea să susţină şi în următorii doi ani. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani