De Sfânta Maria, mai mulţi şoferi din Vâlcea au dat peste cap etilotestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au fost avertizaţi că drumurile din judeţ vor fi împânzite de echipaje de poliţie, câţiva şoferi vâlceni au urcat la volan doar după ce au chefuit bine. Printre cei care au reuşit să dea peste cap etilotestul  s-a numărat un tânăr din Râmnicu Vâlcea. Acesta a băut atât de mult încât i-a şocat până şi pe oamenii legii.

Şoferul în vârstă de 27 de ani a fost oprit de echipajul de poliţie la miezul nopţii, în timp ce se plimba cu maşina prin cartierul Ostroveni. Pus să sufle în alcooltest, tânărul a reuşit să-i şocheze până şi pe oamenii legii. Întrucât aparatul a indicat o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur in aerul expirat, conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate doua probe biologice. Tânărul a rămas fără permis de conducere, dar s-a ales cu dosar penal.

Alţi doi conducători auto din Râmnicu Vâlcea au rămas pietoni de Sfânta Maria, după ce au fost puşi să sufle etilotest. Acestora le-a fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Probleme au fost şi în localitatea Horezu unde poliţiştii au reţinut cinci permise, un certificat de înmatriculare şi au aplicat câteva zeci de amenzi în cuantum de 11 000 lei. 

Au ajuns la spital din cauza neatenţiei

Din păcate, mai mulţi vâlceni şi-au încheiat minivancaţa de Sfânta Maria la spital. Printre aceştia se numără un şofer din Dăeşti care a plecat la plimbare în zona de nord a judeţului Vâlcea. În dreptul localităţii Voineasa, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus,  a lovit un alt autoturism, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în albia râului Mănăileasa.

Noaptea trecută, alţi trei bărbaţi au ajuns la spital după ce au plonjat cu maşina în apa râului Hotărasa, exact în zona unde podul de pe DJ 676, din comuna Copăceni, a fost distrus de viitură. Vâlceanul care se afla la volan a observat mult prea târziu indicatoarele rutiere, iar încercarea sa de a frâna a fost inutilă. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta