Cluburile şi discotecile din Vâlcea, verificate şi de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarii CJPC au facut verificari la zece operatori economici. Foto arhiva Adevarul

După tragedia de la Colectiv, cluburile şi barurile din Vâlcea au fost controlate nu doar de pompieri, ci şi reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). În urma verificărilor s-au aplicat amenzi, iar un agent economic a fost obligat să-şi suspende, temporar,  activitatea.

Comisarii CJPC au desfăşurat, timp de două zile,  controale în cluburi, baruri şi cafenele din judeţul Vâlcea. În urma verificărilor, s-au constatat mai multe abateri de la prevederile legale în vigoare, cum ar fi neafişarea destinaţiei spaţiului (pentru fumători sau nefumători) sau permiterea fumatului în spaţiu public închis nedelimitat de alt spatiu public cu alta destinatie.

Inspectorii au dispus suspendarea temporară a activităţii în cazul unui singur local, pentru nerespectarea legii privind prevenirea şi combaterea efectelor produselor din tutun. De asemenea, trei dintre agenţii economici controlaţi au fost amendaţi cu 1 800 de lei, pentru încălcarea normelor privind protecţia consumatorilor.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!