Celebrul „Drum al oaselor”, asfaltat de la un capăt la altul după 20 de ani de ignoranță. Scurtează cu 35 km distanța până la Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:

Circulaţia rutieră pe drumul judeţean care leagă oraşul minier Berbeşti de comuna Popeşti, cunoscut ca „Drumul Oaselor”, o rută alternativă care scurtează cu peste 35 de kilometri distanţa până la Râmnicu Vâlcea, a fost redeschisă după aproape două decenii.

Drumul oaselor a fost asfaltat FOTO: Captură video

Investiţia a fost realizată cu fonduri din bugetul judeţului şi a presupus refacerea porţiunilor distruse pe sectorul cuprins între localităţile Berbeşti şi Copăceni.

„ De acum înainte, atât localnicii, cât şi cei care traversează zona vor beneficia de un drum modern între Berbeşti şi Copăceni, pe care să circule în condiţii de confort şi de siguranţa. Lucrările au fost realizate de RAJDP Vâlcea, cu fonduri din bugetul judeţului, şi au presupus, pe lângă asfaltarea celor 10 kilometri de drum, şi defrişarea zonei, amenajarea de şanţuri betonate, refacerea podeţelor şi a marcajelor rutiere”, a transmis, sâmbătă, preşedintele forului judeţean, Constantin Rădulescu, potivit Agerpres.

Rădulescu a precizat că, până la modernizarea totală a drumului, circulaţia se va desfăşura însă cu restricţii de viteză.

„Pe traseul drumului, există trei zone în care platforma drumului prezintă probleme de stabilitate, motiv pentru care se va circula cu restricţii de viteză. Întrucât costurile pentru realizarea lucrărilor în aceste puncte sunt foarte mari, în prezent se lucrează la documentaţii, care vor fi depuse în vederea accesării unei finanţări externe. Prin finalizarea lucrărilor pe acest sector din DJ 676 E, distanţa de transport între Berbeşti şi Copăceni s-a redus cu peste 35 de km. În funcţie de resursele financiare pe care le vom avea, lucrările vor continua şi cu porţiunea dintre Copăceni şi Popeşti, astfel încât să avem Drumul Oaselor modernizat de la un capăt la altul”, a adăugat preşedintele CJ Vâlcea.

Construit în anii ’70 pentru camioanele şi utilajele care veneau şi plecau din bazinul carbonifer Berbeşti – Alunu, DJ 676 E sau Drumul Oaselor a fost închis după ce porţiuni mari din el s-au prăbuşit.

Drumul măsoară 23,5 kilometri şi traversează localităţile Berbeşti, Copăceni, Cernişoara şi Popeşti.

Presa locală scrie că aici ar fi murit 450 de persoane.

”În ultimul an se lucra şi noaptea la acest drum. Evident, apar legende despre oameni care mor în beznă, cad în gropi, se scurtcircuitează, îi zdrobesc buldozerele. Dar se iau decizii sinistre. Se toarnă peste ei asfalt, beton, terasamentul drumului. Şi aşa apare denumirea de Drumul Oaselor”, scrie ramnicuvalceaweek.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux