Bucureştenii, „campioni” pentru o zi în accidente petrecute pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducătorul unui Chevrolet a intrat în parapetul de pe marginea drumului

În cele două accidente care au avut loc aseară, 20 septembrie, au fost implicate o autoutilitară şi un Chevrolet , ambele conduse de bucureşteni care nu au luat în calcul carosabilul umed.

În localitatea Bujoreni, într-o curbă deosebit de periculoasă, Florin M. (38 ani), şoferul unei autoutilitare marca Volkswagen , nu a redus aseară, 20 septembrie, ora 19,10, viteza de deplasare într-o curbă periculoasă şi a derapat. „După derapare, autovehicul a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Audi, condus de Dorina C., de 53 de ani, din oraşul Călimăneşti. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a Dorinei C., diagnosticată cu contuzie mână dreapta, genunchi drept", a spus sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea.
Al doilea accident a avut loc la Călimăneşti, tot aseară, la ora 22,55, la kilometrul 200+600 m. Cosmin C. (27 ani), din Bucureşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed) şi a derapat, autoturismul lovind cu partea dreaptă parapetul din beton din imediata vecinătate. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto, care s-a ales cu traumatism cranian şi escoriaţii, dar şi a pasagerului de pe scaunul dreapta faţă, Viorel B. (41 ani), din Bucureşti, care a suferit un traumatism de coloană vertebrală.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”