Bogdan Hossu: “Oltchim este o afacere bună pentru cei care vor să vândă societatea la fier vechi!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii cer Guvernului să salveze de la faliment combinatul din Râmnicu Vâlcea

Liderul Cartel Alfa a declarat la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de sindicatele din Oltchim, că se doreşte închiderea combinatului. Acesta a afirmat că s-au făcut deja paşi în acest sens.

Bogdan Hossu crede că şomajul tehnic şi disponibilizările de la Oltchim reprezintă încercări de a închide combinatului pentru a-l putea vinde, ulterior, la fier vechi.

 „Se pare că decidenţii politici au impresia că timpul rezolvă problemele de la Oltchim, dar timpul acutizează aceste probleme. Ceea ce speră ei este că, prin reducerea treptată a personalului, în diferiţi paşi, conflictele sociale vor fi mult mai mici decât dacă fac o disponibilizare totală. Este o încercare de a lăsa să moară treptat societatea şi de a o transforma într-o afacere pentru cei care vor să pună mâna pe ea, să o taie bucată cu bucată şi să o vândă la fier vechi! Societatea a fost evaluată la 900 milioane euro şi este o bună afacere din acest punct de vedere pentru cei care vor să vândă, dar o afacere proastă pentru judeţul Vâlcea şi inclusiv din punctul de vedere al patrimoniului naţional. Ceea ce se întâmplă la Oltchim e dezindustrializare şi contravine măsurilor anunţate de Guvern”, a spus Hossu.

În luna mai a acestui an, combinatul din Râmnicu Vâlcea înregistra o cifră de afaceri de 40 milioane euro şi pierderi de 25 milioane euro. În aceaşi perioadă a anului trecut, Oltchim înregistra o cifră de afaceri de trei ori mai mare. În aceste condiţii, sindicaliştii consideră că autorităţile amână luarea unor decizii pentru salvarea Oltchim deşi este evident că societatea vâlceană tinde să devină un „butic” .

“Impresia noastră este că voit se trage de timp şi că se elimină oameni treptat pentru a se putea justifica măsurile ulterioare, de ce se taie instalaţiile, de ce trebuie desfiinţată întreprinderea. (…) Cifra de afaceri  a Oltchim scade drastic, iar societatea tinde să devină un butic. Această cifra de afaceri este suspect de mică raportată la capacitatea combinatului”, a declarat Bogdan Hossu.

Apel pentru salvarea Oltchim de la faliment

Sindicatul Liber Oltchim a lansat astăzi un apel petru salvarea combinatului vâlcean de la faliment.  Sindicaliştii i-au cerut lui premierului Victor Ponta să trimită o comisie la Râmnicu Vâlcea care să analizeze situaţia şi să ia măsurile ce se impun.

“Combinatul Oltchim este dus în mod intenţionat spre faliment pentru că, de când a intrat în insolvenţă, nu s-a făcut nimic pentru redresare. Nu au fost accesate fonduri pentru asigurarea capitalului de lucru, iar instalaţiile funcţionează nerentabil la maxim 10 % din capacitate. Îi cerem primului ministru Victor Ponta să desemneze o comisie de analiză şi decizie la nivelul combinatului”, a solicitat Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim.

Peste 700 de angajaţi ai combinatului se află în acest moment în şomaj tehnic. Măsura a fost dispusă de administratorul special de la Oltchim din motive economice. În luna iunie, 930 de salariaţi  au fost concediaţi.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”