Bărbat de 60 de ani oprit cu focuri de armă în Vâlcea, după ce fusese prins la furat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi despre faptul că o persoană necunoscută a fost surprinsă în timp ce încerca să pătrundă într-o societate comercială, din comuna Galicea, judeţul Vâlcea, după care a fugit de la locul faptei cu un autovehicul.

Poliţiştii au identificat, în trafic, autovehiculul în cauză şi întrucât conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire, au fost nevoiţi să îl urmărească. De altfel, pentru a-l opri şi a-l imobiliza, au fost trase mai multe focuri de avertisment, în plan vertical şi înspre autovehicul. Astfel, suspectul a fost prins şi reţinut de poliţişti.

Poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind I. Ion, de 60 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Autoturismul pe care îl conducea figura ca furat, de la începutul lunii, din localitatea Bascov, judeţul Argeş, având montate plăcuţe de înmatriculare false.

Suspectul a fost audiat de poliţişti, care au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.



    
   

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie