Au găsit bani pentru Biserică, dar nu şi pentru gravidele din tot judeţul. Edilii Râmnicului plătesc factura la căldură a preoţilor, dar refuză să dea bani la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Theodor Amza a cerut primariei 50 000 de lei pentru dotarea cu aparatura a doua sali de operatii. Foto Adevarul

Biserica, mai presus de sănătatea gravidelor dintr-un judeţ întreg. Autorităţile din Vâlcea refuză să finanţeze dotarea cu aparatură medicală a maternităţii, deşi femeile nasc pe o masă improvizată pe un scaun. Consiliul Local (CL) Râmnicu Vâlcea nu e la fel de reţinut atunci când vine vorba de Biserică, care apelează la mila edililor ori de câte ori nu are bani să-şi plătească facturile la utilităţi.

Maternitatea din Râmnicu Vâlcea nu a fost inclusă până acum  în niciun program de modernizare, iar investiţiile în infrastructura medicală în cei 32 de ani de funcţionare a spitalului au fost aproape inexistente.  În două din cele trei săli de operaţie, aparatura ar fi trebuit să fie scoasă din uz de mult timp dar, din cauza subfinanţării, cadrele medicale continuă să opereze pe o masă improvizată pe scânduri, susţinută de un scaun.

Pentru că există riscul ca masa chirurgicală să cedeze în timpul unei intervenţii medicale, unul din şefii de secţie din cadrul maternităţii a mers cu jalba-n proţap la primărie. Medicul Theodor Amza a cerut 50 000 de lei pentru dotarea cu aparatură a două săli de operaţii, dar solicitarea acestuia nu poate fi onorată pe motiv că nu există un temei legal pentru o asemenea plată. 

„Ştim despre condiţiile din maternitate, e groaznic ce se întâmplă acolo şi am văzut şi în ce condiţii se operează. Domnul Amza ne-a cerut ajutorul pentru dotarea a două săli de naşteri. Din păcate, primăria nu poate să dea curs acestei solicitări pentru că nu există un temei legal, spitalul fiind în subordinea Consiliului Judeţean”, susţine Vasile Cocoş, viceprimarul Râmnicului. 

Arhiepiscopia, cadou de 80.000 de lei de la primărie

CL Râmnicu Vâlcea nu a avut nevoie de vreun temei legal sau moral, la sfârşitul lunii martie, atunci când a alocat Arhiepiscopiei Râmnicului nu mai puţin de 78 000 de lei,  pentru plata facturii la utilităţi. „În Consiliul Local am aprobat bani pentru construirea de biserici, pentru editarea de cărţi, dar n-am primit nimic la schimb. Să-şi plătească cheltuielile pentru că au fonduri proprii şi nu au dat niciun semn de bunăvoinţă ba, mai mult, acum revendică şi clădirea liceului Mircea cel Bătrân”, susţinea consilierul Iulian Voicu, singurul ales care a votat împotriva proiectului de hotărâre, în sedinta din luna februarie. 

Biserica a primit numeroase dovezi de bunăvoinţă din partea autorităţilor locale şi în 2014, atunci când primăria a repartizat 200 000 de lei pentru organizarea unor praznice sau pentru reabilitarea unor lăcaşuri sfinte. 

Conducerea CJ nu cunoaşte problemele de la Maternitate

Nici conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, instituţie în administrarea căreia se află spitalul, nu s-a grăbit să sprijine dotarea cu aparatură medicală a maternităţii. Gheorghe Păsat, preşedintele interimar al CJ, spune că nu a primit nicio solicitare în acest sens, iar noul director medical al Spitalului Judeţean Vâlcea, ginecologul Gheorghe Brânzan, nu l-a informat despre situaţia existentă.  

„Cei din conducerea spitalului nu ne-au sesizat nimic despre ce se întâmplă la maternitate. Vom face o analiză după ce vom avea un manager, o conducere stabilă la Spitalul Judeţean de Urgenţă”, spune Gheorghe Păsat. 

Gravidele care trec pragul maternităţii plătesc o taxă de 30 lei/zi dacă vor să stea într-o rezervă. Cu  banii colectaţi de la paciente,  conducerea SJU a achiziţionat anul trecut  aparatură medicală în valoare totală de 532 000 de lei, dar nu pentru secţiile de obstetrică -ginecologie. Printre achiziţii se numără un endoscop, un colonoscop, un ecograf, microscoape şi aparate de fizioterapie. 

Citeste si: 

Consiliul Local cadoriseşte Biserica cu aproape 80.000 de lei. Factura la căldură a Arhiepiscopiei, plătită de Primăria Râmnicu Vâlcea

Maternitatea din care nu ştii dacă ieşi viu, la Râmnicu Vâlcea: femeile nasc pe o masă improvizată pe un scaun, iar dotările sunt de acum 60 de ani

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?