Anchetă la Prefectura Vâlcea. Prefectul Dumitru Cornoiu îşi dă juriştii pe mâna Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Dumitru Cornoiu şi co-preşedinţii PNL Vâlcea, Cristian Buican şi Romulus Bulacu. Foto arhiva Adevarul

Prefectul de Vâlcea anunţă că va face "curăţenie" în instituţia pe care o conduce, vizaţi fiind angajaţii din cadrul Serviciului Juridic. Dumitru Cornoiu îi acuză pe juriştii Prefecturii de practici neloiale şi lipsă de profesionalism.

Prefectul Dumitru Cornoiu (foto mijloc) îşi anchetează juriştii care l-au sfătuit, în luna decembrie a anului trecut, să emită o opinie conform căreia un consilier judeţean propus să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean se poate vota. După ce şi-a consultat juriştii, Dumitru Cornoiu a opinat că în acest caz nu se încalcă legea 215/2001, care prevede că un ales judeţean care are  un interes personal sau patrimonial trebuie să se abţină de la vot. Supărarea prefectului este cu atât mai mare cu cât documentul semnat de el, care a fost transmis grupului de consilieri PNL din Consiliul Judeţean, nu a fost contrasemnat de şeful Serviciului Juridic din Prefectură. Ulterior emiterii acestui punct de vedere, Instituţia Prefectului a trebuit să atace în contencios administrativ tocmai hotărârile prin care doi consilieri liberali, respectiv Gheorghe Păsat şi Romulus Bulacu, s-au votat pentru a ajunge în frunte Consiliului Judeţean. 

Cornoiu susţine că, în loc să aplice legea, juriştii Prefecturii s-au lăsat târâţi într-un război murdar întreţinut de anumiţi consilieri judeţeni.

„Grupurile de interese din Consiliul Judeţean au încercat să-mi bage iar nişte hârtii pe sub nas. M-au şi făcut parţial, dar nu total, pentru că se poate fenta un om, dar nu pe termen lung. Toate abaterile acestea sunt nişte lucruri murdare, sunt făcute de jurişti şi îi atenţionez că, dacă vor să slujească legea, ar fi bine să-şi rupă diploma şi să nu mai facă hoţii. Juriştii să nu umble cu hoţii, juriştii să-i educe şi pe ceilalţi cum să lucreze cinstit. Aceştia le induc comportamente negative oamenilor de care răspund eu, îi bagă pe aceştia în murdării. Asta mă doare pe mine că şi ai mei, din Prefectură, sunt ori grei de cap ori lenţi în minte şi nu văd cât de mare e riscul prin aderarea la grupurile acestea infracţionale”, a declarat Dumitru Cornoiu pentru Televiziunea Vâlcea Unu.

Prefectul de Vâlcea anunţă că a demarat deja o anchetă internă şi că ar putea apela la ajutorul Corpului de Control al Ministerului de Interne pentru a se convinge că juristii l-au sfătuit corect. 

“Voi lua măsuri, e normal. Ce să fac, să mă uit la stele? Am demarat o anchetă internă. Eu nu sunt bătăuş, nu sunt în război cu turcii, cu topoare, cu pistoale, eu voi lua măsurile legale. Dacă nu voi putea să fac eu această anchetă, voi face apel la instituţia care mă îndrumă, care mă coordonează. În Ministerul de Interne există o direcţie de îndrumare a prefecţilor. Dacă văd că nu mă duce capul, că nu pot să fac curat, chem o societate specializată să facă curat”, a spus prefectul de Vâlcea în interviul acordat Televiziunii Vâlcea Unu.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews