Alegerile pentru şefia PNL Râmnicu Vâlcea, amânate după ce Emilian Frâncu a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile pentru şefia organizaţiei municipale a PNL Râmnicu Vâlcea, care ar fi urmat să aibă loc sâmbătă, au fost amânate, după ce preşedintele filialei, primarul Emilian Frâncu, singurul candidat al liberalilor vâlceni, a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

Potrivit reprezentanţilor PNL Vâlcea, nu a fost stabilită o altă dată pentru organizarea alegerilor, fiind vorba „despre o situaţie neprevăzută“.

„Alegerile interne pentru conducerea organizaţiei municipale a PNL Râmnicu Vâlcea, organizaţie condusă de Emilian Frâncu, care urmau să se desfăşoare sâmbătă au fost amânate. Dacă domnul preşedinte se întoarce acasă, dânsul rămâne propus să conducă organizaţia municipală. Dacă nu va fi aşa, vom reevalua situaţia. Având în vedere situaţia care a apărut ieri, prin reţinerea domnului Frâncu, a fost luată această decizie de a amâna alegerile interne până la o altă dată. Este o situaţie neprevăzută“, a declarat deputatul PNL de Vâlcea, Traian Dobrinescu.

În perioada 1992 - 1993, Frâncu a fost membru al Alianţei Civice, iar între 1993 şi 1998 a fost preşedinte al Alianţei Civice Vâlcea. Ulterior, din 1998 până în 2001 a fost vicepreşedinte PNL Vâlcea, în urma fuziunii dintre cele două formaţiuni.

Din 2001 şi până în 2009 a fost preşedinte al PNL Vâlcea şi membru în Delegaţia Permanentă şi CRN din PNL. Din 2007 a fost membru în Biroul Politic Central al PNL.

În aprilie 2009, Frâncu a preluat interimar conducerea PNL Râmnicu Vâlcea, după ce biroul municipal de conducere a demisionat în bloc, din cauza rezultatului slab obţinut la alegerile parţiale pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, organizate după arestarea fostului primar Mircia Gutău.

În august 2010, au fost organizate alegeri la PNL Râmnicu Vâlcea, iar Emilian Frâncu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al filialei, pe care o deţine şi în prezent. Sâmbătă ar fi urmat să fie organizate alegeri în PNL Râmnicu Vâlcea, singurul care şi-a depus candidatura fiind Emilian Frâncu.

Frâncu a fost ales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea în iunie 2012.

Emilian Frâncu a fost reţinut, joi noapte, pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant când primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredinţase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac acte de urmărire penală în cazul lui Emilian Valentin Frâncu, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru luare de mită, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2013, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În luna ianuarie, primarul Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei, denunţător în cauză, un procent de 10 la sută din valoarea contractului.

După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de Primărie, la 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. În schimbul banilor ceruţi, Frâncu trebuia să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma denunţătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea, susţin procurorii DNA.

Primarul Emilian Frâncu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, "disimulată într-un contract de sponsorizare", după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor.

Joi, conform înţelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Frâncu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins în flagrant.

Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Emilian Frâncu acuzaţiile şi au dispus reţinerea lui pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, dar şi la locuinţa primarului Emilian Frâncu. Procurorii au solicitat acte privind achiziţiile făcute de primar din momentul preluării funcţiei, inclusiv documente care vizează proiectul şi documentaţiile de execuţie a pasarelei-pasaj Tudor Vladimirescu, de la intrarea în oraş.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”