Accident grav pe DN 7: o familie din Argeş a intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din primele date, în autoturism se aflau în momentul producerii accidentului patru persoane, printre care şi doi copii. Medicii depun eforturi pentru a salva viaţa pasagerei din dreapta şoferului, care a fost prinsă între firele maşinii şi stâlpul de electricitate.

UPDATE: Femeia care se afla pe locul din dreapta soferului a decedat, iar sotul său a fost transportat in stare grava la un spital din Capitala. Potrivit IPJ Valcea, acesta a intrat in coma la scurt timp dupa producerea accidentului. Cei doi copii ai familiei din Arges au fost si ei raniti, dar sunt in afara oricarui pericol. 

Accidentul s-a produs pe DN7, în dreptul localităţii vâlcene Milcoiu, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea-Piteşti. Şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi a părăsit carosabilul, oprindu-se cu maşina într-un  stâlp de electricitate.  Pasagera din drept conducătorului auto  fost grav rănită, aceasta fiind prinsă între fiarele maşinii şi stâlpul de electricitate. 

La momentul publicării acestei ştiri, traficul rutier nu era restricţionat în zonă. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată