Weekend perfect pe Valea Prahovei, cu excepţia riscului de avalanşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Weekend-ul care urmează ar putea fi printre ultimele de la începutul acestui an de care iubitorii sporturilor de iarnă ar putea să profite.

Stratul de zăpadă permite încă practicarea skiului şi a snowboardului, iar temperaturile vor fi unele ideale pentru câteva ore petrecute în aerul de munte. Recomandări vin, însă, din partea salvamontişilor, care atrag atenţia că există riscul producerii de avalanşe, în special la altitudini mai mari.

Numeroşii turişti care vor migra spre Valea Prahovei sunt sfătuiţi să ocolească zonele de peste 1800 de metri, unde riscul de avalanşă este catalogat ca fiind 3. „Pe o scară de la unu la cinci, riscul este unul mediu, dar se va accentua în condiţiile încălzirii vremii. Teoretic, traseele sunt închise, aşa că turiştii nu ar trebui să ajungă în zonele superioare şi pe văi, dar, din păcate, noi nu avem efectivele necesare pentru a supraveghea toate intrările. Recomandăm prudenţă", ne-a spus Gheorghe Haiduc, şeful de salvamont din Buşteni.

25 cm, stratul de zăpadă

În ceea ce priveşte temperaturile din weekend, trebuie să mai ştiţi că acestea nu vor depăşi 6 grade Celsius, însoţite de ploaie, lapoviţă şi un vânt rece, iar pe alocuri se va forma şi ceaţă. Tocmai această căldură şi precipaţiile pot antrena avalanşe de topire pe unii versanţi mai înclinaţi.

Stratul de zăpadă este în continuare de 25 cm la Sinaia şi Azuga şi de 35 cm la Buşteni.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort