Weekend de relaxare şi cumpărături la târguri şi festivaluri în Prahova. Sâmbătă, concert Connect-R

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie că veţi rămâne în Ploieşti sau veţi merge pe Valea Prahovei în acest weekend, aveţi de unde alege pentru a vă relaxa la festivalurile şi târgurile care se ţin în acest sfârşit de săptămână.

La Ploieşti, în perioada 1-3 aprilie, se ţine „Festivalul Primăverii", organizat la Hipodrom, într-un spaţiu vast, care permite prezenţa unui număr mare de meşteşugari din toaţă ţara, producători veniţi cu bunătăţi de Paşte, dar şi comercianţi care vor deschide sezonul de primăvară cu grătare şi corturi în aer liber. Cei mici sunt aşteptaţi cu numeroase surprize, iar cursele cu ponei şi lecţiile de echitaţie sunt doar câteva dintre ele.

Serile festivalului sunt dedicate concertelor, iar nume mari vor veni la Ploieşti să încânte spectatori cu gusturi variate. „Vineri seară îi aşteptăm pe DJ Rynno şi Sylvia, sâmbătă Fuego şi Connect-R, iar duminică Maria Văduva şi DJ Alexis", ne-a spus Melania Popescu, organizator al evenimentului.

Bunătăţi la Sinaia

La Sinaia, tot în perioada 1-3 aprilie, se va ţine „Târgul cu bunătăţi", organizat în parcul Dimitrie Ghica. Zacuscă de ghebe, pastramă, brânză cu ardei gras şi langoşi ungureşti sunt doar câteva dintre delicioasele preparate tradiţionale pregătite pentru vizitatori de producătorii veniţi din toată ţara la Sinaia. „Turiştii îşi vor putea cumpăra genţi din piele, realizate de meşteri populari, dar stilizate şi adaptate vremurilor noastre, ii de la Breaza sau ouă încondeiate  şi pictate pe lemn", ne-au organizatorii târgului. Peste 35 de producători cu alimente bio şi recunoscuţi meşteri populari sunt aşteptaţi să participe în cele trei zile ale târgului de pe Valea Prahovei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris