VIDEO Scandal la mormântul Mădălinei Manole, la un an de la moartea artistei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinții Mădălinei Manole și soțul acesteia, veniți în același timp la mormântul din cimitirul „Bolovani" din Ploiești, și-au spus vorbe grele. Mama artistei a aruncat florile și coroanele aduse de Petru Mircea.

După două parastase realizate separat de familia Mădălinei Manole și de soțul acesteia, astăzi, la un an de la moartea artistei, tensiunile au „explodat" chiar peste mormântul unde se odihnește artista. Supărată de faptul că Petru Mircea a venit în același timp la mormânt, Eugenia Manole a început să-i îmbâncească pe bodyguarzii fostului soț al Mădălinei, în încercarea de a ajunge la acesta. Nu a reușit, așa că a început să arunce florile și coroanele depuse pe mormânt de Petru Mircea.

AUDIO Reacţiile prietenilor Mădălinei Manole: “Îşi iubea soţul şi copilul nespus şi i se lumina privirea când vorbea de ei” FOTOGALERIE

PARASTASE ÎN LANȚ PENTRU MĂDĂLINA MANOLE

Click pe imagini pentru o galerie foto inedită din tinerețea Mădălinei Manole

Scandalul a continuat, cu susținători de pe margine ai ambelor părți, inclusiv ploieșteni care aveau să le reproșeze atât părinților cât și soțului că nu au avut grijă de mormântul artistei ori că nu au reușit să ajungă la un punct comun după un an de zile. Petru Mircea a încercat să-și păstreze calmul, iar după ce a aprins lumânări, a părăsit cimitirul plângând în hohote.


EXCLUSIV A fost promovată la serviciu, deși stă mai mult în concediu.
Vezi aici ce mai face Berta Slav, femeia care i-a dus otrava Mădălinei Manole.

Retrasă și tristă - așa și-a petrecut ultimul an din viață Berta Slav, prietena Mădălinei Manole, cea care i-a procurat artistei sticla cu Furadan. Citiți AICI întreaga poveste, plus informații despre ce a scris Berta Slav în ultima declarație de avere


Citeşte şi:

EXCLUSIV A fost promovată la serviciu, deși stă mai mult în concediu. Vezi aici ce mai face femeia care i-a dus otrava Mădălinei Manole

Un an de la moartea „Fetei cu părul de foc“: dosarul s-a redeschis la sfârşitul lui iunie după ce, anterior, procurorii au dat verdictul sinucidere

VIDEO Vânzările discurilor Mădălinei Manole au explodat după moartea ei FOTOGALERIE

Un an de la moartea Mădălinei Manole. Ascultă aici cele mai frumoase melodii ale artistei

Ce spun fanii Mădălinei Manole la un an de la moartea ei: "Nu voi înţelege niciodată cum a putut să-şi lase copilaşul singur pe lume!"

Citește opinii despre acest incident pe ideilibere.ro:
Mădălina Manole, să nu-ţi pară rău: tu chiar te-ai dus într-o lume mai bună!

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă