VIDEO Incendiu la mansarda unui hotel de cinci stele din Sinaia, 50 de persoane fiind evacuate. Flăcările au fost stinse după circa 4 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică dimineaţă, la mansarda unui hotel de cinci stele din staţiunea Sinaia, 50 de persoane fiind evacuate, fără ca nimeni să fie rănit.

UPDATE 9. 45 Potrivit ISU Prahova, cauza incendiului a fost un coş de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile. Aceeaşi sursă a precizat că unitatea de cazare are autorizaţie de securitate la incendiu din anul 2010, iar ultimul control s-a realizat anul trecut.

Deocamdată nu au fost evaluate pagubele provocate de incendiu

UPDATE 9.30 Turiştii care erau cazaţi în hotel au primit oferta de a se caza la o altă unitate de cazare din staţiune, dar mulţi dintre ei au decis să-şi scurteze vacanţa şi să plece acasă.

UPDATE 8.30 Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat pentru News.ro că pompierii au reuşit să stingă incendiul, iar în prezent lucrează la decopertarea acoperişului.

Potrivit sursei citate, incendiul ar fi izbucnit de la un şemineu aflat într-o cameră de la mansardă, însă pompierii vor stabili cauza exactă.

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 4.00 de un turist cazat într-o cameră cu şemineu de la mansardă.

La sosirea pompierilor la faţa locului, mansarda hotelului ardea pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, degajându-se un fum gros. Ulterior, flăcările s-au extins, cuprinzând peste 300 de metri pătraţi.

***

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat pentru News.ro că la sosirea pompierilor la faţa locului mansarda hotelului ardea pe o suprafaţă de 150 de metri, degajându-se un fum gros şi existând posibilitatea ca flăcările să se extindă.

Ea a precizat că 50 de persoane aflate în hotel la momentul izbucnirii focului au fost evacuate şi că nu există răniţi.

Peste 50 de pompieri cu şase autospeciale intervin pentru stingerea flăcărilor, care între timp s-au extins pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi. Echipajele de intervenţie au reuşit să localizeze incendiul.

Incendiul a izbucnit într-o cameră a hotelului care are şemineu, turisţii cazaţi semnalându-l. 

Potrivit reprezentantului ISU Prahova, unitatea de cazare are autorizaţie pentru securitate la incendiu, iar ultimul control a fost făcut de pompieri anul trecut.

Hotelul, cu structură din lemn, este format din parter plus două etaje şi mansardă. Este vorba despre un boutique hotel, cu o capacitate de cazare de 53 de locuri, în 18 camere duble, una single, cinci apartamente, dintre care trei cu zona SPA proprie. Preţul unei noţi de cazare este cuprins între 350 de lei pe noapte pentru camera single, până la 1.350 de lei pentru apartamentul mare, cu zonă cu SPA şi şemineu. Conform site-ului hotelului, trei dintre camere au şemineu. Hotelul a fost inaugurat în 2011.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete